Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

miercuri, 7 iulie 2010

Beatitudine



   Din nou acea stare de feerie constanta,din nou aceleasi alinturi dulci,aceleasi saruturi pline de pasiune…de fapt nu sunt aceleasi,pentru ca acelea erau amare in esenta,acele sentimente erau doar aparent tandre,acestea sunt verosimile,palpabile si atat de magnifice…Isi face aparitia edenul si te invita in launtricul sau,iti ofera acea fascinatie,acel ceva de care aveai nevoie de mult timp,fara de care nu ai mai fi putut trai prea mult ,de care iti era dor.Debilitatea pe care o posedai ,nu cu mult timp in urma,a disparut fara a lasa urme,fara a te marca,fara a-si lasa amprenta asupra unei parti din trupul tau…si te bucuri!

   Acum,chiar si lucrurile insignifiante par a-ti aduce stropii,ce vor forma un univers,dintr-o incomparabila euforie.Lacrimi,regrete sau nopti pline de insomnii,toate au disparut acum.Vezi si tu cate trebuie sa induri pentru a primi ceea ce iti doresti,cata speranta trebuie sa detii in suflet doar pentru cateva clipe de euforie,care speri sa tina la infinit sau ca timpul sa se opreasca in loc pentru tine,pentru a le simti esenta,pentru a te bucura pe deplin de ele,pentru a nu le pierde din nou.Esti atat de fericita acum,cand tot raul pare sa fi cazut in neant pentru totdeauna…si continui sa speri,intotdeuna trebuie sa stii sa speri chiar daca viata nu iti este in orice clipa un bun amic si se transforma intr-un dusman aprig,chiar daca totul pare sa fie impotriva-ti si se indeparteaza orice persoana draga si dispare beatitudinea,pentru ca astfel vei fii mereu cu un pas inainte si,mai devreme sau mai tarziu,totul se va rezolva in favoarea-ti.

   Poate aveai nevoie de acea suferinta,chiar daca a fost exorbitanta si parca te ucidea,pentru a zbura spre lumea maturitatii,unde inveti cum sa faci fata piedicilor si te poti simti,ori de cate ori doresti,copil,acea fetita ce nu avea griji si iubea fara masura,care poate radea si plangea simultan.Trandafirii vietii tale au scapat,in cele din urma,de acei spini durerosi ce-ti produceau rani adanci.Chiar si esarfa in care esti infasurata intreaga viata,pe care fiecare o poseda,s-a colorat intens in culori vii,scapand de acel gri sordid.De dupa norii fumurii a iesit acel soare ecalatant,care te imbratiseaza atat de puternic,s-a nascut din nou numai pentru a te face pe tine sa surazi usor,treptat mai des.Strangi la piept din nou atat de tandru iubirea,o simti atat de dulce,parca-i vie…prea usor scapa uneori printre degete si prea greu o poti castiga,in pofida eforturilor nemasurabile depuse.