Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

duminică, 20 martie 2011

Cuvinte nerostite

  Urme,amprente,regrete,cuvinte fara rost,imagini inspaimantatoare,cadre care au incetat a mai fi feerice sunt ceea ce te caracterizeaza,pe tine si ceea ce e in juru-ti…
Daca te vei decide sa te ridici,sa fii luptatoarea de dinainte,fetita caracterizata drept una puerila,lipsita de experienta,dar care era mult mai matura decat ar fi crezut cei apropiati,spune-mi!




  Poate voi avea oportunitatea sa te ajut
  Chiar daca n-o voi face in acelasi minut.
  Spune-mi tu acum ce simti,
  Pentru ca oricum nu poti sa minti!
  Te-mpotrivesti,lupti cu atata putere
  Si-n final tot ceea ce mai ramane
  Sunt aceleasi sentimente crude,
  Aceleasi ganduri sau vorbe nespuse...

  De ce sunt unele persoane atat de complexe?De ce nu putem evita iminentul ?De ce nu putem atinge intangibilul ?De ce punem atatea intrebari retorice ?De ce zambim ?De ce suntem uneori atat de obsedati de anumite lucruri ?
As dori sa nu raspund.Practic,sunt intrebari retorice.Nu asa le-am numit ?
  Sunt atat de ridicola !

luni, 14 martie 2011

Portretul unei domnisoare...la fereastra

  Text scris de Ruseti Evolet.
    Ii multumesc mult pentru acest portret.



  Cerul din plina vara se pregatea de furtuna,amenintand cu nori negri,ceea ce arata ca erau multi calatori la acea vreme,oarecum nepotrivita sa calatoresti.Majoritatea erau cu umbrele.Oamenii plecau ,veneau,intr-un flux continuu...fiind si altii care ramaneau acolo.Statia garii anunta plecarea unui tren din gara centrala a orasului provincial,ce pornea spre un oras de la Dunare.Multimea misuna,care se urca,coboara sau pur si simplu era in trecere pe acolo.

  Un chip iesea in evidenta...Chipul acela de domnisoara atragea atentia asupra acelui compartiment al trenului care tocmai plecase ,desi acesta era aglomerat...Se urcase in tren imediat ce-a venit acesta in gara si tot timpul,cu anumite exceptii,nu se dezlipise de langa geamul ,care era bariera intre ea si furtuna de afara.Ploaia parca spala geamul si pacatele lumii...Privea cu luciditate imaginea ploii care,impreuna cu decorul,crea un tablou romantic pictat de Friedrich...Privirea ei se pierdea cu imagini diferite,insa impresiona imaginea muntelui din tren in timp de furtuna,dar nu neaparat.Nu era tulburata.Rareori zambea si de cele mai multe ori era ranita de ceva fara nume.Avea trupul aparent firav,era imbracata in alb si negru...Parul castaniu ii cadea in casade,ochii-i caprui si fata-i inocenta ii confereau o nobilitate aparenta.Zambea rar,insa te inunda cu o fericire venita din suflet.Dar vai,dincolo de acest chip sculptat de Dumnezeu sau de zei erau multe suferinte.Avea puterea inumana a unei forte interioare,nelasand pe nimeni sa se apropie de sufletul ei ,de forul ei interior.Nu se putea banui nimic,sufletul fiindu-i cunoscut doar de anumite persoane...nu multe.Ascundea o lume interioara oarecum infinita...fiindu-i teama,caci atunci cand i-ai fi vazut inocenta voiai sa profiti de ea...insa te izbeai parca de-un zid ridicat sa se apere de anumite persoane,de lumea ce-o inconjura,mai ales de cei cu masca...Credeai ca este fericita...insa cand priveai dincolo de aparente,te opreai si vedeai ca trecutul ii era putin tulburat.//Ai fi putut zice,daca n-o cunosteai,ca viata ii era ca o floare ocrotita,caci parea ca este cea mai fericita fata din lume...dar nu era asa,ascundea un suflet grav ranit...

  Ii suna telefonul,vorbea cu cineva caruia ii spunea iubit si ii marturisea ca-l iubeste enorm...Ramaneai uimit ,vazand intinderea de apa...un infinit dincolo de cuvinte.Soarele oglindit in luciul apei ca imaginea care se potriveste cu lumea ei...ca o imagine a paradisului.Asfintitul o facea se sangereze,acel foc interior intre un trecut nefericit si perspectiva unui viitor luminos,in timp ce traia in prezent un moment si-o senzatie de nedescris...




  Ochii ei spuneau de ce era inchisa in sine in tren si apoi zambea deschis, nimic nu o putea deranja sau,mai mult,nimeni nu putea a-i citi sufletul...

joi, 10 martie 2011

Delir

  Speri…visezi…privesti si iti pleci privirea caci stii ca visele nu pot deveni niciodata realitate,oricat de mult ti-ai dori,stii ca poate subconstientul nu-ti permite asta.Cum poti reusi ceva daca nici macar nu esti convinsa ca poti ajunge cel putin pana la jumatatea drumului?Dar cum s-o faci daca nu te sprijina nimeni daca,oricate lacrimi ti-ar clati chipul,nu exista vreo persoana care sa observe asta?Iti amintesti de scepticism,de esecuri(de acea multitudine de esecuri,de aspiratii facute pulbere,de ezitarile tale) si de infima parte de succese.




  Vrei sa uiti sa speri?Vrei sa incetezi sa zbori printre vise?Vrei sa te opresti a spune ceea ce gandesti,ceea ce-ti doresti?Unde vrei sa fugi?Unde vrei sa te ascunzi si de ce pui atatea intrebari?Daca vrei sa pleci,nu mai astepta nimic!Oricum,toate greselile-ti au fost benevole si nu indrazni sa negi!Continua sa distrugi ceea ce detii!Vei pierde curand totul.

  Totusi...nu uita nimic!Trecut,prezent si viitor-fac parte din existenta ta,cu bune si rele,cu zambete puerile/mature,cu lacrimi,cu ganduri,cu sentimente de iubire/ura,cu tot ceea ce te-a maturizat sau nu,ceea ce a provocat rani sau nu.

  Aminteste-ti totodata de fiecare greseala a celui de langa tine,pentru ca altfel vei spune mereu ca e prima data,ca nu se va mai repeta,ca in curand va fi devenit o iluzie.

  Hai sa speram din nou!Hai sa ne prindem de mana si sa privim clarul cerului impreuna,sa ne amintim in aceasta zi de copilarie,de nazdravaniile facute,de respectul ce ni-l purtam si azi nu mai exista,de acele zambete sincere,de ceea ce simteam atunci in comparatie cu sentimentele de acum.

  Vreau sa zbor.Vreau sa plec din aceasta lume monotona,falsa,fictiva,lipsita de farmec.Vreau sa ma indepartez,sa fiu singura si sa iau cu mine doar lumea pe care mi-am creat-o de-a lungul timpului,lumea in care nu am trait decat eu.Desi am indoieli ca voi face bine,nu voi ramane,cu toate ca risc sa-i ranesc pe cei care poate ma iubesc,pe cei care au nevoie de mine,pe cei carora le sunt indispensabila.




  Vreau sa cred ca distanta nu ucide mereu sentimente,ea le poate multiplica,le poate face mai intense astfel incat sa-ti doresti sa fii in alt loc,sa lasi totul si sa te intorci,chiar daca e aberant.
Poate ma voi intoarce candva si-mi voi lua un insotitor,poate il voi mai atinge...

miercuri, 2 martie 2011

Sperante,ganduri,aspiratii



  Astept cu nerabdare momentul in care ma voi intelege cu adevarat,in care pot afirma ferm ca ma cunosc pe deplin.Uneori ma indoiesc ca va veni acea clipa,ma indoiesc ca va exista cel putin una in care sa nu mai fiu sceptica,poate doar daca as renaste

  Ce aspiratie grandioasa!Doar asa nu voi mai simti nicio rana,doar asa m-as putea modela eu insami,dupa bunul plac.Mi-as dori sa am un caracter impasibil,sa ma pot schimba in orice moment si sa invat sa mint.Da!Poate doar prin minciuna voi accepta adevarul.Poate doar o mana imi va atinge parul!

  Imi doresc sa te simt,demonule!Imi doresc sa existi,sa incetezi a fi doar o fantoma sau un obiect intangibil.Cat timp ai de gand sa te mai ascunzi,sa lupti a nu te naste?Sa stii ca vreau sa ma incalzesti,vreau sa te iubesc,vreau sa imi lipsesti!Te visam adesea,imi apareai exact ca un inger,desi eu ador sa te numesc demon;intruchipai beatitudinea,perfectiunea.Erai similar sentimentelor mele-de fapt,nu stiu daca te pot compara cu ceea ce simt...




  Sper ca in curand sa devin o alta persoana,sa simt ca ma voi fi nascut din nou,chiar daca ar fi doar o aparenta,chiar daca as accepta inutil o minciuna inutila.As adora totul,chiar si ceea ce acum urasc,chiar si ceea ce acum poate ma doare,imi face rau,ma raneste.As adora imperfectiunea,intangibilul,scepticismul,fariseismul.Dar ce aberatii spun eu?Sunt prea complexa,complicata pentru a accepta voluntar ceea ce am mentionat inainte..si poate nu ar trebui sa fiu!Poate ar trebui sa incetez a fi atat de nelinistita,sa am atatea ganduri,sa spun lucruri neinteligibile...

  Am remarcat faptul ca odata cu trecerea timpului,devin mai neincrezatoare,mai infantila,imatura,desi ar trebui sa se intample exact contrariul.Ar trebui sa am mai multa incredere in mine si sa vorbesc doar in soapta...