Nu...nu pot sa nu ma las prinsa de aparente,cand sunt atatea lucruri care ma obliga sa disimulez.Sunt atatea circumstante in care trebuie sa par fericita,puternica,pentru a nu ma apropia mai mult de abis.Cu cat sunt mai falsa,cu atat ma indepartez mai mult de esec.
Nu asta-i viata pe care mi-o doream.Ma invart intr-un continuu vartej al faptelor murdare,al cuvintelor rostite,dar care ar fi fost mult mai intelept sa le pastrez in suflet,sa le inchid intr-un colt al acestuia si sa pun lacatul ce nu se poate dezlega,rupe,sparge...dar sa pot arunca deseori in acest colt cuvinte,fapte,sentimente...pentru a ma simti mai bine,pentru a ma elibera de furia si dispretul fata de existenta unor momente in viata mea.
Nu credeam vreodata ca pot rosti asemenea cuvinte,ca voi fi atat de egocentrica si voi spune:”Vreau sa fiu EU fericita,iar daca asta implica si fericirea altora nu ma voi opune.De ceilalti nu-mi pasa!Sa-si creeze singuri globul fericirii!daca vor putea…”
Aici sunt atatea fire de praf,fire pe care le inghit treptat…si…lent…ma vor distruge,stiu!Ambitia exorbitanta si,totodata,scepticismul ma vor distruge!Voi trece printr-o etapa in care debilitatea se va instala treptat in corpul meu,pregatindu-se de marea victorie.Ma va domina.
Sunt o fetita ce nu stie uneori ce spune,o fetita subestimata de multi,apreciata de putini si inteleasa de niciunul,pentru ca nimeni nu va sti vreodata tot ceea ce este in sufletul meu,pentru ca si mie imi e teama sa descopar o alta EU,alte sentimente,alt caracter,alt chip…daca va suferi mai mult decat mine?Prefer sa nu risc…oricum,nu voi pierde nimic.
Atunci cand teama se va muta in alt trup,voi risca,pentru ca in acel moment voi fi sigura ca voi castiga!Acum am prea multe indoieli.
