Dorinte

  Si ma vad din nou in acelasi loc retras,in fata “oglinzii patate”,in aceeasi pozitie ca de obicei.Asa spun eu,numai astfel ma pot destainui tie,doar in acest mod imi pot deschide sufletul pentru ca tu sa vezi ce simt,ce cred,ce vad sau ce vreau sa simt,cred…stii tu!Dar oare de ce trebuie sa urmez toti acesti pasi,de ce nu pot vorbi despre aceste lucruri cand ma uit la televizor,cand ma plimb,cand merg la cumparaturi sau…cand rad?Hmm…nu stiu.Daca voi afla iti voi spune,cu siguranta.

  Imi doresc sa aflu asta si multe altele,pe care nu are vreun rost sa le mentionez acum.Imi doresc sa-mi pot ridica ochii,sa pot zambi fara vreun pret,sa spun ceea ce simt fara teama ca cel de langa mine ma va invinovati.Nu mai vreau sa ma gandesc la consecinte,vreau sa fac totul asa cum cred ca e cel mai bine in acel moment,asa cum acum cred ca nu e bine,sau mai degraba cred ca nu pot sa vorbesc despre asta...atunci de ce o fac?De ce continui,stiind ca oricum nu voi impresiona,stiind ca aceste cuvinte nu sunt insufletite si nici macar nu simt ce spun,nu spun ce simt.Sau incep a cadea in bratele fariseismului?

  Sunt intr-un continuu delir,nu mai stiu ce vreau,nu mai stiu sa visez.Vreau sa nu mai fac compromisuri.Nu ma ajuta cu nimic,dimpotriva.Pentru asta trebuie sa promit ceva ce stiu ca nu voi putea face niciodata,pur si simplu nu pot evita.Iminentul !Iminentul si iar iminentul!

  Incep a spune lucuri fara vreun inteles,lucruri neinteligibile.Ar trebui sa ma opresc,nu vreau sa mai continui in minciuna,vreau sa spun doar adevaruri,chiar si cele care nu sunt verosimile,doar imi doresc s-o fac!Acum!Nu mai tarziu!

  Ufff!E atat de greu sa iti doresti ceva ce ai putea avea si totusi nu se apropie,se departeaza,devine evanescent...