Sperante,ganduri,aspiratii

  Astept cu nerabdare momentul in care ma voi intelege cu adevarat,in care pot afirma ferm ca ma cunosc pe deplin.Uneori ma indoiesc ca va veni acea clipa,ma indoiesc ca va exista cel putin una in care sa nu mai fiu sceptica,poate doar daca as renaste…

  Ce aspiratie grandioasa!Doar asa nu voi mai simti nicio rana,doar asa m-as putea modela eu insami,dupa bunul plac.Mi-as dori sa am un caracter impasibil,sa ma pot schimba in orice moment si sa invat sa mint.Da!Poate doar prin minciuna voi accepta adevarul.Poate doar o mana imi va atinge parul!

  Imi doresc sa te simt,demonule!Imi doresc sa existi,sa incetezi a fi doar o fantoma sau un obiect intangibil.Cat timp ai de gand sa te mai ascunzi,sa lupti a nu te naste?Sa stii ca vreau sa ma incalzesti,vreau sa te iubesc,vreau sa imi lipsesti!Te visam adesea,imi apareai exact ca un inger,desi eu ador sa te numesc demon;intruchipai beatitudinea,perfectiunea.Erai similar sentimentelor mele-de fapt,nu stiu daca te pot compara cu ceea ce simt...

  Sper ca in curand sa devin o alta persoana,sa simt ca ma voi fi nascut din nou,chiar daca ar fi doar o aparenta,chiar daca as accepta inutil o minciuna inutila.As adora totul,chiar si ceea ce acum urasc,chiar si ceea ce acum poate ma doare,imi face rau,ma raneste.As adora imperfectiunea,intangibilul,scepticismul,fariseismul.Dar ce aberatii spun eu?Sunt prea complexa,complicata pentru a accepta voluntar ceea ce am mentionat inainte..si poate nu ar trebui sa fiu!Poate ar trebui sa incetez a fi atat de nelinistita,sa am atatea ganduri,sa spun lucruri neinteligibile...

  Am remarcat faptul ca odata cu trecerea timpului,devin mai neincrezatoare,mai infantila,imatura,desi ar trebui sa se intample exact contrariul.Ar trebui sa am mai multa incredere in mine si sa vorbesc doar in soapta...