Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

sâmbătă, 19 mai 2012

Ce rost are azi?

     Deseori,mai ales in zilele in care stropii de ploaie imi manjesc geamul,in care geamurile par sa tremure la contactul cu apa,in care soarele se joaca de-a v-ati ascunseala cu norii si nu vrea sa mai apara,ma intreb ce rost are azi.Daca nu poti fi fericit,daca stii ca ,orice s-ar intampla,nu poti nici macar sa mimezi un zambet,de ce trebuie sa apara azi?De ce nu poti refuza sa traiesti anumite zile?


 De ce indispensabila existenta zilelor in care nu te intelegi nici macar pe tine,in care iti simti trupul tot mai greu,iar buzele tanjind dupa un strop de viata?Imi doresc sa ajung intr-un loc in care sa existe cineva ca sa-mi poata oferi toate raspunsurile de care am nevoie,inainte de a fi prea tarziu.

    Ce rost are azi daca persoana care iti poate construi un zambet pleaca sau nu e langa tine?Ce rost are azi daca persoanele care ar fi trebuit sa te iubeasca nu o fac?Ar fi trebuit ca fiecare sa primeasca ceea ce merita,nu sa fie totul injust.Primesc eu oare ceea ce mi se cuvine?

    Ce rost are azi cand nu ne putem hrani doar din prezent si aspiratii,cand suntem deseori dependenti de trecut?Vor exista mereu clipe in care am face orice pentru a retrai trecutul,pentru a ne fi dor,pentru a ne metamorfoza ,pentru a da timpul inapoi sa schimbam anumite decizii,anumite fapte.Este inutil sa spunem ca orice “azi” poate fi trait fara a ne gandi la consecintele faptelor noastre,fara amintiri.

duminică, 8 aprilie 2012

Daca maine nu mai vine...



    
  


Candva se va intampla asta si acest lucru poate fi inopinant sau nu.Sunt atatea lucruri pe care poate as vrea sa le spun daca maine nu mai vine,as avea atatea de facut,de marturisit.Nu stiu cat de facil mi-ar fi,caci certitudinea neivirii din nou a lui maine ar fi mereu partiala.Acest lucru poate fi stiut doar de acea fiinta care ne conduce pasii,care ne manipuleaza intr-un fel sau altul.




     Tie as vrea sa-ti spun ca te iubesc cum nu credeam ca o pot face,intr-un mod inexplicabil pentru mine.Dupa atatea lucruri care m-au metamorfozat intr-o persoana debila si egoista,nu as mai fi indraznit sa cred ca pot detine astfel de sentimente.Alaturi de tine am cunoscut adevarata fericire,esenta pura a iubirii.Daca maine nu mai vine,nu ma uita!Aminteste-ti de fiecare clipa in care ne alintam,de fiecare moment in care iti spuneam ca te iubesc.Imi lipsesti...as vrea sa-ti mai ating chipul,sa te simt langa mine,sa-ti simt trupul cald,sa te simt iubindu-ma.Nu vreau sa cred ca maine nu mai vine,nu vreau sa cred ca nu vei mai fi cu mine.Ce rost are azi daca nu mai poti pastra amintirea,daca nu mai poti retrai beatitudinea ce te inunda,daca uiti totul intr-o clipa,atunci cand totul se sfarseste?

     Iar tie vreau sa-ti spun ca nu-ti voi putea vreodata intelege raceala sufletului,sentimentele pe care nu le detii,modul tau de a ma face sa sufar nebenevol.Nici nu stiu de ce incerc sa te inteleg.Nu te iubesti decat pe tine si poate si aceasta dragoste este sordida.Candva,cand va fi,cu certitudine,prea tarziu,poate-ti vei regreta greselile,caci acum ma indoiesc ca o faci.Atunci,aminteste-ti ca nu mai poti curata nici cu cel mai bun detergent o carpa manjita,ca ceea ce lasi cu usurinta sa plece,tot cu atata greutate se va intoarce.Atunci cand va veni si vremea mea,voi intelege si mai putin.Inceteaza sa mai disimulezi!Esti penibila!Nu-mi pot da seama de ce ai impresia ca nu sunt matura,ca lucrurile rele pot fi sterse cu buretele,ca un rau prea mare mai poate fi indreptat.

     Imi doresc sa imi revin,sa fiu puternica,sa nu cad sau,cel putin,aparent.Am invatat sa disimulez.As reusi,in cele din urma,sa ma ridic,sa ma simt o invingatoare.

     Daca maine nu mai vine,vreau ca ei sa ma ierte daca le-am gresit.Nu meritau asta,nu ar fi trebuit sa spun atatea lucruri.Poate ar fi fost mai intelept sa tac.In pofida acestora,ii iubesc si le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine.

    Daca maine nu mai vine,nu uita ca inima mea-ti apartine.Angajeaza-te sa o protejezi!Te iubesc...mult

sâmbătă, 31 decembrie 2011

La multi ani!


In anul ce alearga repede pe panta timpului va doresc sa aveti parte doar de realizari,sa nu uitati sa zambiti chiar si in cele mai grele momente,pentru ca doar in acest fel le veti putea depasi.Nu uitati sa fiti fericiti,sa iubiti si sa va lasati iubiti pentru a nu lasa nicio urma neagra in spatele vostru.La multi ani!

miercuri, 30 noiembrie 2011

Sinceritate

    Este cu neputinta sa fii sincer cu ceilalti pana nu ai invatat sa fii cu tine insuti – Maurice Maeterlinck

    Sinceritatea nu inseamna ca tot ceea ce spui sa fie adevarat,ci totodata ca tot adevarul sa fie revelat,sa nu existe vreo farama de minciuna,vreo farama de ceva ce l-ar putea rani pe cel de langa tine.

    Pe de o parte,lipsa sinceritatii,minciuna,te poate imbolnavi,te poate corupe.Iti este aproape imposibil sa-i spui adevarul celui de langa tine,cand tu nu faci altceva decat sa te minti singuri,sa te imbeti cu stropi ai amagirii.Minciuna iti devine,astfel,indispensabila,ti se strecoara in sange si continui sa eviti adevarul,sa nu fii sincer,sa minti,sa nu mai poti fi responasbil,pentru ca a nu fi sincer inseamna,in cele din urma,a nu mai fi rational.

     Pe de alta parte,consider ca minciuna poate fi constructiva,cu ghilimelele de rigoare.Sa spunem ca,odata cu trecerea timpului,simti ca nu mai este cum era,ca totul este schimbator,evanescent,chiar si ceea ce-ti apartine,ceea ce are o importanta deosebita.Esti dezamagit,incerci sa-ti ridici capul,sa lupti si sa spui ca poti,ca vrei sa continui lupta chiar si cu riscul de a cadea din nou.Atunci incepi sa spui:”Pot merge mai departe.Totul va fi cum imi doresc”.Aceasta fraza poate fi o minciuna,nu?Esti constient ca totul va ramane la fel sau chiar se va inrautati.Cu toate acestea,incerci sa lupti,sa te minti inutil ca nu vei mai fi dezamagit,ca iti vei schimba ochii pentru a privi altfel.




    Prin urmare,minciuna,de data aceasta,te poate ajuta sa uiti raul,sa-l domini tu,sa nu te lasi inselat,sa iti poti trai viata fara complexe,fara a te gandi ce urmeaza sa se intample sau a te gandi ca cineva nu e intocmai cum iti doresti tu.In acele momente,cred ca nu trebuie sa fii sincer,dimpotriva.
    In concluzie,minciuna,ca orice altceva,are doua taisuri.In functie de circumstante,poate fi condamnata sau nu.A te salva nu inseamna neaparat a fi sincer.Sinceritatea poate fi deseori distructiva.
Este necesar sa stii sa fii rational si,in acest caz,vei stii,cu certitudine,cand trebuie sa fii sincer si cand nu…

P.S. Imi cer scuze pentru aceasta perioada lunga in care nu am mai postat nimic.Voi face tot posibilul sa revin curand cu mai multe postari.

joi, 28 iulie 2011

Aparente


   Nu...nu pot sa nu ma las prinsa de aparente,cand sunt atatea lucruri care ma obliga sa disimulez.Sunt atatea circumstante in care trebuie sa par fericita,puternica,pentru a nu ma apropia mai mult de abis.Cu cat sunt mai falsa,cu atat ma indepartez mai mult de esec.




   Nu asta-i viata pe care mi-o doream.Ma invart intr-un continuu vartej al faptelor murdare,al cuvintelor rostite,dar care ar fi fost mult mai intelept sa le pastrez in suflet,sa le inchid intr-un colt al acestuia si sa pun lacatul ce nu se poate dezlega,rupe,sparge...dar sa pot arunca deseori in acest colt cuvinte,fapte,sentimente...pentru a ma simti mai bine,pentru a ma elibera de furia si dispretul fata de existenta unor momente in viata mea.

   Nu credeam vreodata ca pot rosti asemenea cuvinte,ca voi fi atat de egocentrica si voi spune:”Vreau sa fiu EU fericita,iar daca asta implica si fericirea altora nu ma voi opune.De ceilalti nu-mi pasa!Sa-si creeze singuri globul fericirii!daca vor putea…”

   Aici sunt atatea fire de praf,fire pe care le inghit treptat…si…lent…ma vor distruge,stiu!Ambitia exorbitanta si,totodata,scepticismul ma vor distruge!Voi trece printr-o etapa in care debilitatea se va instala treptat in corpul meu,pregatindu-se de marea victorie.Ma va domina.




   Sunt o fetita ce nu stie uneori ce spune,o fetita subestimata de multi,apreciata de putini si inteleasa de niciunul,pentru ca nimeni nu va sti vreodata tot ceea ce este in sufletul meu,pentru ca si mie imi e teama sa descopar o alta EU,alte sentimente,alt caracter,alt chip…daca va suferi mai mult decat mine?Prefer sa nu risc…oricum,nu voi pierde nimic.
   Atunci cand teama se va muta in alt trup,voi risca,pentru ca in acel moment voi fi sigura ca voi castiga!Acum am prea multe indoieli.

marți, 12 iulie 2011

Atat de...




   Imi e atat de greu uneori sa spun ceea ce simt,sa zambesc,sa zbor printre vise,sa fiu optimista si sa cred ca mereu va fi bine,ca mereu voi fi dominata de sperante care sa devina la scurt timp realizari...imi doresc sa te simt langa mine,sa-mi mangai chipul si sa-mi umezesti buzele...

   Clipele petrecute impreuna se scurg precum nisipul din clepsidra,aluneca atat de usor,spre deosebire de momentele in care exista atatea bariere intre noi,bariere construite de acest timp care parca a devenit un inamic.Merita distrus uneori,iar alteori merita pretuit atat de mult!

   Timpul...care-i explicatia timpului?De ce se scurge diferit,in functie de moment,in functie de ceea ce simtim,ceea ce dorim sau nu?Sau este doar o aparenta?Nerabdarea,melancolia,fericirea exorbitanta sau senzatia de implinire creeaza aceasta aparenta,o aparenta cu care ne confruntam zilnic.Cat mi-as dori sa pot schimba starile intre ele si timpul sa se scurga in acelasi mod.Atunci,intr-adevar,am aprecia viata,aceasta existenta care acum este atat de sordida.Dar cum s-o facem,cand nu primim oportunitati,cand suntem intampinati mereu de chipuri inexpresive,de explicatii atat de ambigue,de refuzuri peste refuzuri?




   Uneori mi-as dori sa stapanesc timpul,sa-l intorc exact ca pe o clepsidra.Nisipul acela se scurge inapoi,iar si iar...timpul de ce nu ar avea aceasta capacitate?De ce nu i-o putem construi noi?Oare toate evenimentele s-ar transforma intr-un haos,nu s-ar derula in aceeasi ordine?I-ar pasa cuiva de acest lucru?Ar conta mai mult retrairea clipei pierdute,care deodata s-ar transforma intr-o clipa recuperata,o clipa care ar putea fi retraita iar si iar...

   Atatea enigme,atatea dorinte absurde,atat de multe soapte...

marți, 26 aprilie 2011

A ta revenire in trecut



   Sa stii ca iubirea nu mai exista,cel putin pentru tine.Iubesc si ceea ce iubesc nu-ti poarta numele...am aspirat la o fericire care sa nu te implice pe tine,la nutrirea unor sentimente de dragoste pentru altul si sa stii ca am reusit.Poate uiti un lucru : am obtinut mereu ceea ce mi-am dorit,chiar daca uneori timpul nu-mi era un aliat,chiar daca erau atatea amintiri care-mi reveneau in minte.Nu voi inceta niciodata sa sper,sa visez si,mai presus,de toate,sa fiu ambitioasa.Voi lupta impotriva ta,impotriva a tot ceea ce-mi face rau.




   Sunt atat de fericita acum,am zis-o candva si astazi sunt mai convinsa ca oricand ca ingerul meu pazitor imi va sterge mereu orice urma de regret,de lacrima,de o iubire care nu ar fi trebuit sa existe : « Nisipul din clepsidra se va scurge in favoarea mea ».Ei bine,a venit clipa aceea,acum mie imi e bine,iar tie iti este rau.Acum tu esti cel care-si regreta greselile.Iti doresti ceea ce ai pierdut,chiar daca este foarte probabil ca nici macar tu nu vrei sa accepti asta.

   Cat de frumos imi e zambetul acum,ce bun e gustul invingerii!Asteptam cu nerabdare clipa in care voi triumfa,pentru ca stiam ca va veni curand,clipa in care,in sfarsit,voi simti cum suferi,cum lacrimile iti vor sterge chipul,cum universul tau se va invarti doar in juru-ti,cum vei regreta ca ai oferit prea multa iubire,ca nu ai fost indiferent cand trebuia,ca nu ai impus anumite cerinte,ca ai acceptat sa fii prins in mrejele unei persoane malefice,unei persoane care doar isi urmarea scopul.




   Bingo !Am castigat !Singura diferenta este ca eu m-am vindecat...tu...vei cere mereu ceea ce ai pierdut,voluntar sau nu,ceea ce ai lasat sa-ti scape sau ceea ce nu ti-a apartinut niciodata.Ce simti ?Ura,dispret ?Sau iubire ?Cate sentimente...cate ganduri...intentii...aspiratii...

   Simti ca persoana de alaturi nu a fost franca,ca ti-a luat si ultimul strop de iubire,ca ti-ai pierdut chiar si respirul,clarul ochilor,luminozitatea chipului,dulceata buzelor,asa-i ?Simti ca vrei sa revii in trecut,ca sentimentele de iubire,pe de o parte,si cele de ura,pe de alta parte,sunt pregatite pentru a intra intr-un atroce conflict...cata umilinta !

   Sincer,nu credeam ca voi spune asta,insa,ador sa stiu ca suferi...Shh...nu a auzit nimeni !Am spus-o in soapta !Stiu ca orgoliul nu-ti permite ca ceilalti sa-ti afle adevaratele sentimente.Pentru tine,orgoliul este cel mai important...


  Imi vei mai auzi soaptele,iti voi repeta la nesfarsit:Ador sa stiu ca suferi,ador sa stiu ca suferi,ador sa...

vineri, 8 aprilie 2011

Intitulat:fara nume

  Sunt atatea lucruri pe care as vrea sa le spun,insa nu sunt hotarata in totalitate ca merita sa le mentionez.Unele nici nu ar trebui sa mai existe.


  De exemplu,nu ar mai trebui sa ma gandesc la el dupa toate atrocitatile pe care mi le-a spus,de care a dat dovada.Practic,am fost doar o carpa pentru el,o carpa pe care o folosea doar pentru a-si sterge pantofii.Cat de ingenua,cat de puerila am putut fi!Nu puteam sa ma indepartez atunci cand simteam ca durerea ma ardea pe dinauntru?Nu!Trebuia sa ma incapatanez,asa cum o fac de fiecare data,de altfel.




  Nu ar fi trebuit sa ma hazardez intr-o astfel de relatie,intr-una in care doar eu eram dispusa a face compromisuri,in care doar eu iubeam,caci sentimentele lui au fost dintotdeauna fariseice.Cel putin,asa cred acum.Inainte ii dadeam crezare.Ma cuibaream in bratele lui puternice,care doar aparent imi ofereau protectie.Ii priveam clarul ochilor,pentru ca apoi sa-i umezesc buzele arse de o vipera.Sau...doar de una?Nici nu-mi mai pasa.

  Prefer “mai bine”(cum spun adesea multi) —nici in astfel de momente nu pot sa nu critic,sa nu corectez,sa nu tac—sa sufar in obscuritate fara ca tu,el sau altii sa ma vada.Desi iti revelez sentimentele,gandurile mele,nu poti avea niciodata certitudinea ca nu te mint.Poate caracterul meu e atat de diferit fata de cum vreau sa para.Poate sunt mult mai puternica decat las impresia,insa inecata in atat amar vreau si-un gram de miere,pe care nu stiu de unde mi-l pot procura.

   Prefer sa fiu franca,sa spun ceea ce simt,iar cuvintele mele sa patrunda in sufletul multora,insa nu si in cel al persoanelor impasibile.Pe ele le urasc!Asa era si el...un tip impasibil care nu avea decat un singur scop.Demomule,mi-ai rapit inima!Sa stii ca o vreau inapoi,vreau sa iubesc,sa fiu inundata din nou de o multitudine de sentimente nobile;imi doresc ca zambetul meu sa prinda viata si sa zbor spre inaltul cerului ca o pasare ce a fost mereu inchisa intr-o colivie si acum descopera culorile vietii,verosimilului.Nu vreau sa ai ceva de-al meu,caci eu am aruncat tot ce detineam si-ti apartinea.Elibereaza-ma,acum,chiar daca e atat de tarziu!




   Pe de alta parte,nici despre scepticismul meu nu ar trebui sa vorbesc,pentru ca astfel continui sa fiu neincrezatoare,incetez a mai lupta.Ma intreb adesea daca in aceasta lume sordida mai are vreun rost sa lupti.Pentru ce ar trebui s-o fac,cand nimic nu ma motiveaza,cand,dimpotriva totul este impotriva-mi?Am luptat mult timp cu atatea lucruri pentru ca,intr-un final,sa realizez ca totul a fost inutil,ca indiferent cat de puternica si ambitioasa sunt,totul reincepe.E ca o clepsidra care este intoarsa la nesfarsit.Cand nisipul doar ce incepe sa se scurga in cealalalta jumatate,nimeni nu se grabeste,toti sunt pasivi si lasa ca totul sa decurga de la sine pentru ca pe final,cand aproape “vine timpul” sa se lamenteze,sa fie incordati,stresati.

   Iar firele de praf isi reia cursul.De ce este totul atat de monoton?De ce suferinta nu poate sa devina macar acum,daca nu a fost de la bun inceput,evanescenta ?Si iar aduc vorba de el.Nu ?La ce alt tip de suferinta m-as putea referi ?Doar aceasta nu am putut-o percepe vreodata drept una efemera.Ah !Cat de dificil este !Cat de sordid iti e acum clarul ochilor !Cat de amare iti sunt buzele !Nu mai sunt motivata sa ti le sarut.Nu te mai…iubesc,ador,doresc,simt,privesc,vad.Nu te mai vreau langa mine.Dispari !Vreau sa nu mai existi,demonule !

   Cel mai potrivit ar fi sa ma opresc aici.Poate voi mai continua candva.Oricum,toate lucrurile ar trebui sa le pastrez pentru mine.Nu exista niciunul care ar trebui divulgat…sau poate da…mi-e dor !Mi-e atat de dor!Nu voi spune,insa,de ce,de cine...


P.S. Interviu cu mine: http://gorjexclusiv.ro/social/scriitoare-la-17-ani.html

duminică, 20 martie 2011

Cuvinte nerostite

  Urme,amprente,regrete,cuvinte fara rost,imagini inspaimantatoare,cadre care au incetat a mai fi feerice sunt ceea ce te caracterizeaza,pe tine si ceea ce e in juru-ti…
Daca te vei decide sa te ridici,sa fii luptatoarea de dinainte,fetita caracterizata drept una puerila,lipsita de experienta,dar care era mult mai matura decat ar fi crezut cei apropiati,spune-mi!




  Poate voi avea oportunitatea sa te ajut
  Chiar daca n-o voi face in acelasi minut.
  Spune-mi tu acum ce simti,
  Pentru ca oricum nu poti sa minti!
  Te-mpotrivesti,lupti cu atata putere
  Si-n final tot ceea ce mai ramane
  Sunt aceleasi sentimente crude,
  Aceleasi ganduri sau vorbe nespuse...

  De ce sunt unele persoane atat de complexe?De ce nu putem evita iminentul ?De ce nu putem atinge intangibilul ?De ce punem atatea intrebari retorice ?De ce zambim ?De ce suntem uneori atat de obsedati de anumite lucruri ?
As dori sa nu raspund.Practic,sunt intrebari retorice.Nu asa le-am numit ?
  Sunt atat de ridicola !

luni, 14 martie 2011

Portretul unei domnisoare...la fereastra

  Text scris de Ruseti Evolet.
    Ii multumesc mult pentru acest portret.



  Cerul din plina vara se pregatea de furtuna,amenintand cu nori negri,ceea ce arata ca erau multi calatori la acea vreme,oarecum nepotrivita sa calatoresti.Majoritatea erau cu umbrele.Oamenii plecau ,veneau,intr-un flux continuu...fiind si altii care ramaneau acolo.Statia garii anunta plecarea unui tren din gara centrala a orasului provincial,ce pornea spre un oras de la Dunare.Multimea misuna,care se urca,coboara sau pur si simplu era in trecere pe acolo.

  Un chip iesea in evidenta...Chipul acela de domnisoara atragea atentia asupra acelui compartiment al trenului care tocmai plecase ,desi acesta era aglomerat...Se urcase in tren imediat ce-a venit acesta in gara si tot timpul,cu anumite exceptii,nu se dezlipise de langa geamul ,care era bariera intre ea si furtuna de afara.Ploaia parca spala geamul si pacatele lumii...Privea cu luciditate imaginea ploii care,impreuna cu decorul,crea un tablou romantic pictat de Friedrich...Privirea ei se pierdea cu imagini diferite,insa impresiona imaginea muntelui din tren in timp de furtuna,dar nu neaparat.Nu era tulburata.Rareori zambea si de cele mai multe ori era ranita de ceva fara nume.Avea trupul aparent firav,era imbracata in alb si negru...Parul castaniu ii cadea in casade,ochii-i caprui si fata-i inocenta ii confereau o nobilitate aparenta.Zambea rar,insa te inunda cu o fericire venita din suflet.Dar vai,dincolo de acest chip sculptat de Dumnezeu sau de zei erau multe suferinte.Avea puterea inumana a unei forte interioare,nelasand pe nimeni sa se apropie de sufletul ei ,de forul ei interior.Nu se putea banui nimic,sufletul fiindu-i cunoscut doar de anumite persoane...nu multe.Ascundea o lume interioara oarecum infinita...fiindu-i teama,caci atunci cand i-ai fi vazut inocenta voiai sa profiti de ea...insa te izbeai parca de-un zid ridicat sa se apere de anumite persoane,de lumea ce-o inconjura,mai ales de cei cu masca...Credeai ca este fericita...insa cand priveai dincolo de aparente,te opreai si vedeai ca trecutul ii era putin tulburat.//Ai fi putut zice,daca n-o cunosteai,ca viata ii era ca o floare ocrotita,caci parea ca este cea mai fericita fata din lume...dar nu era asa,ascundea un suflet grav ranit...

  Ii suna telefonul,vorbea cu cineva caruia ii spunea iubit si ii marturisea ca-l iubeste enorm...Ramaneai uimit ,vazand intinderea de apa...un infinit dincolo de cuvinte.Soarele oglindit in luciul apei ca imaginea care se potriveste cu lumea ei...ca o imagine a paradisului.Asfintitul o facea se sangereze,acel foc interior intre un trecut nefericit si perspectiva unui viitor luminos,in timp ce traia in prezent un moment si-o senzatie de nedescris...




  Ochii ei spuneau de ce era inchisa in sine in tren si apoi zambea deschis, nimic nu o putea deranja sau,mai mult,nimeni nu putea a-i citi sufletul...

joi, 10 martie 2011

Delir

  Speri…visezi…privesti si iti pleci privirea caci stii ca visele nu pot deveni niciodata realitate,oricat de mult ti-ai dori,stii ca poate subconstientul nu-ti permite asta.Cum poti reusi ceva daca nici macar nu esti convinsa ca poti ajunge cel putin pana la jumatatea drumului?Dar cum s-o faci daca nu te sprijina nimeni daca,oricate lacrimi ti-ar clati chipul,nu exista vreo persoana care sa observe asta?Iti amintesti de scepticism,de esecuri(de acea multitudine de esecuri,de aspiratii facute pulbere,de ezitarile tale) si de infima parte de succese.




  Vrei sa uiti sa speri?Vrei sa incetezi sa zbori printre vise?Vrei sa te opresti a spune ceea ce gandesti,ceea ce-ti doresti?Unde vrei sa fugi?Unde vrei sa te ascunzi si de ce pui atatea intrebari?Daca vrei sa pleci,nu mai astepta nimic!Oricum,toate greselile-ti au fost benevole si nu indrazni sa negi!Continua sa distrugi ceea ce detii!Vei pierde curand totul.

  Totusi...nu uita nimic!Trecut,prezent si viitor-fac parte din existenta ta,cu bune si rele,cu zambete puerile/mature,cu lacrimi,cu ganduri,cu sentimente de iubire/ura,cu tot ceea ce te-a maturizat sau nu,ceea ce a provocat rani sau nu.

  Aminteste-ti totodata de fiecare greseala a celui de langa tine,pentru ca altfel vei spune mereu ca e prima data,ca nu se va mai repeta,ca in curand va fi devenit o iluzie.

  Hai sa speram din nou!Hai sa ne prindem de mana si sa privim clarul cerului impreuna,sa ne amintim in aceasta zi de copilarie,de nazdravaniile facute,de respectul ce ni-l purtam si azi nu mai exista,de acele zambete sincere,de ceea ce simteam atunci in comparatie cu sentimentele de acum.

  Vreau sa zbor.Vreau sa plec din aceasta lume monotona,falsa,fictiva,lipsita de farmec.Vreau sa ma indepartez,sa fiu singura si sa iau cu mine doar lumea pe care mi-am creat-o de-a lungul timpului,lumea in care nu am trait decat eu.Desi am indoieli ca voi face bine,nu voi ramane,cu toate ca risc sa-i ranesc pe cei care poate ma iubesc,pe cei care au nevoie de mine,pe cei carora le sunt indispensabila.




  Vreau sa cred ca distanta nu ucide mereu sentimente,ea le poate multiplica,le poate face mai intense astfel incat sa-ti doresti sa fii in alt loc,sa lasi totul si sa te intorci,chiar daca e aberant.
Poate ma voi intoarce candva si-mi voi lua un insotitor,poate il voi mai atinge...

miercuri, 2 martie 2011

Sperante,ganduri,aspiratii



  Astept cu nerabdare momentul in care ma voi intelege cu adevarat,in care pot afirma ferm ca ma cunosc pe deplin.Uneori ma indoiesc ca va veni acea clipa,ma indoiesc ca va exista cel putin una in care sa nu mai fiu sceptica,poate doar daca as renaste

  Ce aspiratie grandioasa!Doar asa nu voi mai simti nicio rana,doar asa m-as putea modela eu insami,dupa bunul plac.Mi-as dori sa am un caracter impasibil,sa ma pot schimba in orice moment si sa invat sa mint.Da!Poate doar prin minciuna voi accepta adevarul.Poate doar o mana imi va atinge parul!

  Imi doresc sa te simt,demonule!Imi doresc sa existi,sa incetezi a fi doar o fantoma sau un obiect intangibil.Cat timp ai de gand sa te mai ascunzi,sa lupti a nu te naste?Sa stii ca vreau sa ma incalzesti,vreau sa te iubesc,vreau sa imi lipsesti!Te visam adesea,imi apareai exact ca un inger,desi eu ador sa te numesc demon;intruchipai beatitudinea,perfectiunea.Erai similar sentimentelor mele-de fapt,nu stiu daca te pot compara cu ceea ce simt...




  Sper ca in curand sa devin o alta persoana,sa simt ca ma voi fi nascut din nou,chiar daca ar fi doar o aparenta,chiar daca as accepta inutil o minciuna inutila.As adora totul,chiar si ceea ce acum urasc,chiar si ceea ce acum poate ma doare,imi face rau,ma raneste.As adora imperfectiunea,intangibilul,scepticismul,fariseismul.Dar ce aberatii spun eu?Sunt prea complexa,complicata pentru a accepta voluntar ceea ce am mentionat inainte..si poate nu ar trebui sa fiu!Poate ar trebui sa incetez a fi atat de nelinistita,sa am atatea ganduri,sa spun lucruri neinteligibile...

  Am remarcat faptul ca odata cu trecerea timpului,devin mai neincrezatoare,mai infantila,imatura,desi ar trebui sa se intample exact contrariul.Ar trebui sa am mai multa incredere in mine si sa vorbesc doar in soapta...

vineri, 25 februarie 2011

Tu...eu



  Intr-o lume in care relativ toti sunt dominati de egoism,fariseism,invidie sau orice alt sentiment similar,tu esti ca un luceafar,esti o raza eclatanta care sper sa ma lumineze mereu.Straniu!Simt fiori doar privindu-te,ascultandu-te!Ador sa-mi spui ca ma iubesti,sa ma privesti.

  Vreau sa ma atingi si astfel sa zburam impreuna spre infinit,sa ma saruti si sa urcam spre cel mai inalt varf al iubirii.

  Nu-mi doresc mai mult...doar sa ma iubesti si sa ma intelegi.Sunt atatea lucruri pe care subconstientul le face,eu incerc sa le evit,insa nu reusesc.Mi-as dori sa am mai multa ambitie.Stiu...vei spune iar ca nu intelegi.Eii bine...nici eu nu inteleg,dar poate ca nici nu vreau.Continui inconstient sa fiu un om banal...

  Vreau ca zambetul meu sa nu mai fie fariseic,ca ochii mei sa nu mai fie inundati de lacrimi,ca buzele mele sa le cheme doar pe ale tale.Vino !Am nevoie de tine.Protejeaza-ma!Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai spune ca intelegi si chiar sa fie adevarat,nu doar cateva cuvinte lipsite de adevar care,poate crezi inutil,m-ar putea face euforica.Ti-as multumi inca o data ca-mi oferi iubire...


  Uneori as vrea sa plec,alteori sa raman.Ma simt singura,doar cu suferinta,capriciile mele infantile,pe care nu vreau sa le mai posed.Mi-as dori sa raman doar cu mine...si apoi cu tine.Imi lipsesti,imi lipsesc buzele tale.Vreau sa-ti vad clarul ochilor acum!Cata incapatanare!Cat de puerila!
Poate...dar am devenit dependenta de tine...

joi, 17 februarie 2011

Dorinte

  Si ma vad din nou in acelasi loc retras,in fata “oglinzii patate”,in aceeasi pozitie ca de obicei.Asa spun eu,numai astfel ma pot destainui tie,doar in acest mod imi pot deschide sufletul pentru ca tu sa vezi ce simt,ce cred,ce vad sau ce vreau sa simt,cred…stii tu!Dar oare de ce trebuie sa urmez toti acesti pasi,de ce nu pot vorbi despre aceste lucruri cand ma uit la televizor,cand ma plimb,cand merg la cumparaturi sau…cand rad?Hmm…nu stiu.Daca voi afla iti voi spune,cu siguranta.



  Imi doresc sa aflu asta si multe altele,pe care nu are vreun rost sa le mentionez acum.Imi doresc sa-mi pot ridica ochii,sa pot zambi fara vreun pret,sa spun ceea ce simt fara teama ca cel de langa mine ma va invinovati.Nu mai vreau sa ma gandesc la consecinte,vreau sa fac totul asa cum cred ca e cel mai bine in acel moment,asa cum acum cred ca nu e bine,sau mai degraba cred ca nu pot sa vorbesc despre asta...atunci de ce o fac?De ce continui,stiind ca oricum nu voi impresiona,stiind ca aceste cuvinte nu sunt insufletite si nici macar nu simt ce spun,nu spun ce simt.Sau incep a cadea in bratele fariseismului?

  Sunt intr-un continuu delir,nu mai stiu ce vreau,nu mai stiu sa visez.Vreau sa nu mai fac compromisuri.Nu ma ajuta cu nimic,dimpotriva.Pentru asta trebuie sa promit ceva ce stiu ca nu voi putea face niciodata,pur si simplu nu pot evita.Iminentul !Iminentul si iar iminentul!

  Incep a spune lucuri fara vreun inteles,lucruri neinteligibile.Ar trebui sa ma opresc,nu vreau sa mai continui in minciuna,vreau sa spun doar adevaruri,chiar si cele care nu sunt verosimile,doar imi doresc s-o fac!Acum!Nu mai tarziu!

  Ufff!E atat de greu sa iti doresti ceva ce ai putea avea si totusi nu se apropie,se departeaza,devine evanescent...

sâmbătă, 12 februarie 2011

77 Intrebari

  Intrebari la care oricine merita sa raspunda:


1. Ce varsta ti-ai da, daca nu ai sti cati ani ai?

  Tinand cont de acele dezamagiri din trecut,de acele sentimente neimpartasite,de lucrurile care m-au obligat sa ma maturizez inconstient,as spune ca am 20 de ani.Fizic,insa,doar 15.


2. Daca ai avea ocazia sa transmiti un mesaj unui mare grup de oameni, care ar fi acest mesaj?

 ”Nu spuneti niciodata cuvinte care nu vin din suflet!”

3. Daca nu ACUM, atunci cand?

  Atunci cand va fi momentul.Un lucru facut inainte de vreme aduce mai putina satisfactie.


4. Ce ai face diferit daca ai sti ca nu exista nicio prejudecata?

  Nimic diferit.


5. Te simti "prins" de ceva la care ar trebui, totusi, sa renunti?

 Intotdeauna am renuntat la tot ce credeam ca nu imi face bine,ce-i drept,uneori prea tarziu.Insa am facut-o.Sper,cu toate acestea,sa nu fiu obligata de imprejurimi sa ma simt “prinsa” de ceva la care sa stiu ca trebuie sa renunt.

6. Recent, ai realizat ceva de care sa merite sa-ti amintesti mai tarziu?

  Da.Am invatat ca nu trebuie sa imi pese decat de persoanele care merita.


7. Pe cine iubesti? Si ce faci pentru aceasta iubire?

 Pe cei care merita:parintii,amicii si prietenul meu.Nu stiu daca fac prea multe pentru aceasta iubire,incerc sa fiu eu,sa nu devin o persoana fariseica.




8. Cand vei renunta la "cantarirea" riscurilor si a recompenselor unor actiuni pentru a infaptui ceea ce stii deja ca este corect si adevarat?

 Atunci cand lumea se va schimba...

9. Te multumesti cu ceea ce "stii" deja, sau iti pui mereu intrebari?

 Nu m-am multumit niciodata cu putin.Dintotdeauna mi-am dorit mai mult decat am.In concluzie,imi pun intruna intrebari.

10. Ce activitati te fac sa pierzi simtul trecerii timpului?

 Scrisul,in general...simt ca eliberez raul din mine.

11. Stii care este diferenta intre "a trai" si "a exista"?

  Orice persoana care este inundata de sentimente nobile,care nu face lucrurile doar pentru a cadea bine in ochii celorlalti,care face totul pentru ca asa simte,exista.Restul persoanelor doar traiesc.


12. Daca ar fi sa instruiesti, sa inveti pe altii, ce anume i-ai invata?

 I-as invata ca niciodata nu vor avea un beneficiu in urma batjocoririi altora.

13. Ce regreti ca nu ai facut inca pina acum in viata ta?

  Un singur lucru regret,insa acela a fost facut...


14. Ce te-a facut sa rizi in hohote cel mai recent?

  Povestile din copilaria prietenului meu.




15. Cum ti-ai descrie copilaria, intr-un singur cuvint?

 Anosta.

16. Care este aroma ta favorita?

 Daca ii pot spune astfel:aroma protectiei.

17. Care sunt cele mai importante 3 calitati pe care le apreziezi la un prieten?

 Sinceritatea,loialitatea,iubirea ce o are de oferit.

18. Care este schimbarea cea mai importanta pe care trebuie sa o faci in viata ta in urmatoarele 12 luni?

 Niciuna.Vreau ca totul sa fie asa cum este acum.

9. Ai descoperit ceva nou despre tine insuti, recent?

 Nu.Cred ca ma cunosc foarte bine.

20. Care este cel mai important test pe care-l traversezi chiar acum?

...


21. Peste 20 de ani, ce ai vrea sa-ti amintesti din actuala perioada?

 Faptul ca am sunt foarte fericita,desi nu merit pe deplin tot ceea ce primesc.


22. Cum te-ai sabotat pe tine insati in ultima perioada?

 Nu m-am sabotat.Am lasat ca lucrurile sa vina de la sine si,oricum,nu reusesc niciodata sa impiedic ceea ce constiinta oricum intentioneaza sa faca.

23. Esti fericit? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?

 Sunt momente in care sunt fericita,iar altele nu...acestea din urma se datoreaza absentei parintilor si rautatii celor din jur.



24. Pe cine ai vrea sa ierti? De ce nu o faci chiar acum?

 Nu cred ca este vreo persoana care are nevoie de iertarea mea.


25. La ce actiuni ai renuntat din cauza fricii de nereusita?

 Am renuntat la pasiunea mea de a dansa si poate nu doar din cauza fricii de nereusita,ci si din cauza lipsei de incurajare,de sustinere din partea persoanelor mai importante.

26. Ce lipseste in viata ta? Ce te-ar face sa ai o viata implinita?

 Imi lipsesc parintii.

27. Cine te face sa te simti bine cu tine insati?

 Prietenul meu.

28. Ce schimbari pozitive definitive ai facut recent in viata ta?

 M-am ambitionat sa las teama deoparte,sa lupt mai mult pentru ce-mi doresc si totodata sa renunt la a pune la suflet lucrurile anodine.

29. Daca ai sti ca esti etern, cum ai privi viata?

 Asa cum o privesc acum,stiind ca nu sunt eterna.Daca as fi astfel,nu as lua in calcul posibilitatea ca cineva sa fie muritor,prin urmare totul ar fi normal.

30. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit?

 Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost sa nu renunt niciodata la ceea ce imi doresc,sa fiu ambitioasa,pentru ca,mai devreme sau mai tarziu,voi avea ceea ce imi doresc din toata inima.

31. Care este principala calitate pe care o cauti in celalalt?

 Capacitatea de a iubi.

32. Ce ai invatat de la viata astazi?

 Am invatat ca,indiferent cat respect arati,sunt persoane care nu fac altceva decat sa rasuceasca un cutit in rana,care prefera sa ii faca pe cei din jur sa se simta anodini.

33. Ce intelegere noua despre viata ai acumulat in ultimul an?

 Nu am inteles niciodata “viata”.

34. La ce obicei ai vrea sa renunti? De ce nu o faci?

 As vrea sa renunt la a mai suferi si nu stiu de ce nu o fac,poate pentru ca suferinta-mi este muza de inspiratie.

35. Daca ai putea sa traiesti din nou ziua de ieri, ce ai face diferit?

 Nu as mai tine cont de parerile agasante ale celor din jur.

36. Ce faci cand ai o ora libera?

 Dorm,scriu sau cuget.



37. Cine este mentorul tau si ce ai invatat de la el?

 Nu am un mentor.

38. Prin toate intorsaturile vietii, cine a fost aproape de tine mereu?

 Eu.

39. Care este cea mai recenta mare realizare a ta?

 Am reusit sa scot media generala 10.

40. Luand in considerare actualele tale actiuni si obiceiuri, unde te vezi peste 3 ani?

 La facultate la Bucuresti/Timisoara.

41. Ce astepti pentru a-ti desavarsi propria viata?

 Un miracol.Nu cred in perfectiune.

42. Care este cea mai buna decizie pe care ai luat-o vreodata?

 Sa-l accept pe cel care imi este acum prieten.

43. Care este cea mai buna calitate pe care o exprimi mereu?

 Sinceritatea.

44. Care este cea mai mare minciuna in care ai crezut?

 In aceasta fraza:“Ma voi schimba,iti promit.”

45. Care este cea mai indepartata amintire din copilarie?

 Atunci cand am iesit pe balcon sa o strig pe mami sa se intoarca acasa(tati trebuia sa vina de la servici,iar mami tocmai plecase).

46. In afara relatiilor romantice, pe cine iubesti?

 Imi iubesc parintii si amicii.

47. Daca ai putea ca, intorcandu-te in timp, sa porti o discutie cu cel care era atunci chiar tine insuti, ce i-ai spune?

 Doar l-as privi.


48. Ce vezi atunci cand privesti in viitor?

 Ura,invidie...pesimism!

49. Care sunt cele mai importante prioritati ale tale?

 Prioritatea mea este scoala.Stiu,poate sunt bizara,insa sunt constienta de faptul ca fara cunostinte nu poti realiza multe.


50. Care este cea mai recenta intelegere pe care ai descoperit-o si care a determinat o schimbare in viata ta?

 Din pacate sau poate din fericire,nu prea exista schimbari in viata mea...

51. Daca astazi ar fi ultima zi din viata ta, cu cine ai vrea sa vorbesti si ce i-ai spune?

 As vrea sa vorbesc cu prietenul meu,sa-i spun ca-l iubesc mult,ca-i multumesc pentru tot si ca vreau sa ma ierte pentru toate greselile mele.

52. Vezi ca sa crezi, sau crezi ca sa vezi?

 Vad ca sa cred.

53. Ai ajutat pe cineva recent?

 Am incercat,insa nu am reusit.Uneori doare sa vezi ca persoana careia ii vrei binele nu crede ca ale tale cuvinte sunt plauzibile pentru toti,insa nu si pentru ea.

54. Cand ai simtit recent ca tacerea iti ofera mai multe decat cuvintele?

 Niciodata nu am inteles tacerea.

55. In cine ai incredere? De ce?

 In mine.

56. Ce iubesti cel mai mult la tine insati?

 Iubesc faptul ca sunt mult mai matura decat cei de varsta mea.


57. Ce ai face daca in urma unei greseli pe care ai facut-o, o viata s-a stins?

 Nu as vrea sa iau in calcul aceasta posibilitate.



58. De unde iti vine puterea de a face ceea ce inima ta stie ca trebuie sa faci?

 Din ambitie.

59. Care este cel mai mare (ultimul) adevar?

 Sunt o persoana care nu se multumeste cu putin.

60. Ce te opreste sa fii fericit?

 Rautatea celor din jur.

61. Cum definesti tu Paradisul?

 O lume intangibila pentru o fiinta omeneasca,un spatiu pe care ni-l imaginam ca fiind unul feeric,eclatant,dar care e posibil sa nu-l zarim vreodata.

62. In cine ti-ai incredinta propria viata?

 Nu stiu daca mi-as incredinta-o.

63. De ce existenta ta este importanta?

 Pentru ca asa a vrut Dumnezeu.Daca nu ar fi fost importanta,acum nu as mai scrie aceste cuvinte.


64. Dincolo de toate atributele, cine esti tu cu adevarat?

 O persoana care,indiferent de cat de mult a plans,nu a uitat sa zambeasca.

65. Daca ai sti ca ti-as indeplini o singura dorinta, ce ti-ai dori?

 Sa ma imbat in bratele beatitudinii pentru totdeauna.



66. Ce ziduri ai ridicat in jurul tau din cauza fricii?

 Ziduri suficient de mici incat sa pot trece peste ele la un moment dat.

67. Cand iti inchizi ochii, ce simti?

 Durere,fericire,o multitudine de sentimente contradictorii...

68. Ce iti place cel mai mult la tine insati?

 Imi place ca am invatat sa iau decizii mai bune.

69. Oare ce inseamna sa fii o fiinta umana?

 A fi o fiinta umana inseamna a simti.

70. Ce da un sens vietii tale?

 Imprevizibilitatea mea.

71. Ce este mai important: sa iubesti sau sa fii iubit?

 Balanta dintre cele doua este echilibrata.Iubesti pentru a fi iubit si esti iubit pentru a iubi.Nu pot exista una fara cealalalta,caci intervine melancolia,apasarea sufleteasca.

72. Ce urmă vrei sa laşi în această lume?

 Las ca fiecare persoana care ma cunoaste sa spuna asta.

73. Unde gasesti inspiratie?

 In toate atrocitatile cu care sunt obligata sa ma confrunt zi de zi.

74. Cand ti-ai ascultat ultima oara respiratia?

 Noaptea trecuta.

75. Ce avem cu totii in comun, ca fiinte umane?

 Nimic.Fiecare persoana e unica.

76. Cum arata astazi, pentru tine, bucuria?

 Bucuria nu exista astazi pentru mine...poate maine sau intr-o alta zi in care voi fi dispusa sa o accept.

77. Oare intrebarea potrivita este raspunsul cautat?

 Poate doar daca este o intrebare retorica,insa si in acest caz nu intotdeauna...

Sursa: http://active.info.ms/?a=articles&p=423

vineri, 4 februarie 2011

Protagonist



   Lasa-ma!Atat as vrea sa iti spun…tu nici macar nu faci ceva,pur si simplu existi si simpla ta prezenta imi face rau,imi facea.Nici nu mai stiu.Credeam ca uitasem,credeam ca nu-mi mai e dor de noi,de fapt...acum nu stiu daca mai e dor!Te urasc,stii?Mi-as dori atat de mult sa nu mai fii protagonistul creatiilor mele,as vrea doar sa fii pentru ea,atat...Sa stii ca ma doare mult,chiar daca acum nu mai vorbesc de iubire,nu-ti mai scriu nimic despre asta.Acum simt doar furie.Oare cum am putut fi atat de naiva?De ce am lasat sa treaca atat timp,timp in care te-am plans,in care am suferit inutil?Sa ma fi condus suferinta asta catre ceva bun?Sa privesc partea buna a lucrurilor?Dar care-i ea?Fir-ar!Nu gasesc niciuna.Exceptand faptul ca dintotdeauna mi-ai fost muza de inspiratie,nu gasesc un alt beneficiu.As vrea sa nu ma mai inspiri,sa ma eliberezi din mrejele astea stupide.Iti urasc ochii,respirul,buzele,chipul,tot...stii?Chiar tot!

   Lasa-ma!Cat ti-as fi de recunoscatoare daca mi-as aminti de tine doar ca de un simplu baiat.Cum de ai avut puterea sa imi intri in inima atat de usor si sa nu mai intentionezi sa iesi?Cu ce ti-am gresit de ma pedepsesti in acest mod atroce?

   Si totusi tu nu-mi faci nimic,dar mi-ai facut suficient in trecut.Ai profitat de mine,de ingenuitatea mea!Puteai sa spui de la inceput ce iti doreai,puteai spune de la inceput ca vorbele tale vor fi mereu fariseice,trebuia sa ma atentionezi,demonule!Esti un demon!Alt cuvant care sa te caracterizeze mai bine si sa-i fie placut auzului nu stiu.De ce sa-i fie placut auzului?De ce nu iti pot adresa cuvinte mai sordide,cand ai merita chiar mai mult?Fir-ar!Am ajuns sa ma urasc din cauza ta!Nu mai am ambitie,nu mai am incredere,nu mai am iubire de oferit...mi-ai luat totul,demonule!Cat mi-as dori sa iti pot spune din inima ca te urasc!Dar totusi o voi face chiar daca urmatoarele cuvinte nu au fost nicicand verosimile:Te urasc!

marți, 25 ianuarie 2011

De ce nu imi place sa citesc?



   Hmm…o intrebare la care as vrea sa raspund in numele majoritatii tinerilor de varsta mea...De ce?Pentru ca eu ador sa citesc,chiar daca timpul nu imi ofera mereu aceasta oportunitate.In mod special,citesc romane de dragoste.Ma incanta.Imi plac la nebunie.

   Sa trecem la cealalalta extrema,daca putem spune astfel...O intrebare la care exista o multitudine de raspunsuri,lipsite de coerenta(“De ce nu imi place sa citesc?”),cel mai comun fiind:nu imi place...Ce raspuns!Intrebarea era,de fapt,de ce nu iti place tie,ca tanar,sa citesti,iar raspunsul nu ar fi trebuit in niciun caz sa fie acesta.In fine,sunt si persoane care dau raspunsuri cu “mai putina lipsa de coerenta”,care raspund:nu am timp,prefer sa fac altceva in loc sa pierd timpul(sa pierzi timpul?Hmm...si preferi sa vorbesti tot felul de “minunatii” cu cei din gasca sau mai bine,ca baiat,sa mergi sa bei o bere(sau ce zic eu bere?Prea slab!Mai bine ceva tarie!),sa te imbeti pana nu mai stii de tine,sa te lauzi cu noile “achizitii”,iar ca fata sa te gandesti cum il poti seduce pe X?Interesant!Chiar interesant!...lucrurile acestea se pot face insa si separat,iti poti dedica oricum un anumit timp si cititului).

   Eu as zice ca preferi sa iti distrugi viata,si-ntr-un mod atroce chiar.Esti atat de imatur.Da!Da!Tu!Tu,cel care crezi ca stii totul,cel care are impresia ca-i deasupra tuturor si poate avea orice doar din ambitie.Pentru cultura nu ai ambitie.E ceva..cum sa-l numesc eu?Un lucru sordid,pe care nu ai intentia sa-l atingi nici in ruptul capului.Cu certitudine!Esti doar un copil ce continua sa se zbata,sa alerge,sa se ascunda...si o va face pana in clipa in care se va pierde si nu va stii sa se intoarca,va ramane printre firele de praf ale vietii si crede-ma ca sunt atat de...atat de...!Vei vedea singur!Iti urez succes in noua ta “aventura”.Vei regreta,probabil pentru prima data,ca te-ai antrenat in aceasta....

miercuri, 19 ianuarie 2011

Cine este Dumnezeu?



   Sincer,as putea spune ca aceasta este o intrebare retorica,tinand cont de faptul ca noi,oamenii,stim ca exista cineva care ne coordoneaza miscarile,care ne sustine,care bineinteles ca stie cand trebuie sa isi “faca aparitia” sau nu,dar nu stim cine este cu adevarat,unde se afla,care-i este universul,care-i sunt sentimentele,stim doar ca se numeste Dumnezeu.

   Privind in esenta lucrurilor de astazi,putem observa tumultul acesta continuu,aceasta impasibilitate fata de tot ceea ce se petrece.Peste tot este prezenta invidia,rautatea,majoritatea are impresia ca traieste intr-un puf,pe care eu il consider inexistent,intangibil,chiar sordid.Traim intr-o lume in care s-ar zice ca e totul perfect,ca exista intre noi o multitudine de sentimente nobile si ca aceasta relatie e bazata pe respect.Dar de ce sa ne mintim pe noi insine,de ce sa disimulam totul,de ce sa nu ne sustinem opiniile?Doar pentru a-i multumi pe ceilalti,pentru a fi batjocoriti de ei intr-un mod atroce?...nu!de un infinit de ori nu!Sincer,uneori sunt uimita.Cred ca Dumnezeu sta prea mult in umbra.Adesea parca-L observ,simt cum face ca sacadat lucrurile sa-si reia cursul normal.Insa,alteori,nu se iveste,asa cum am mai zis,sta prea mult in umbra.

   Cine este Dumnezeu,de fapt?Sa fie acel cineva care ne atinge fara a ne da seama,care ne vorbeste fara a-L auzi,care ne ajuta fara a simti ajutorul pe moment,care,desi credem ca nu ne mai este alaturi,ne pune doar la incercare pentru a observa cata incredere avem in EL ?Astea le consider eu variante mai plauzibile.De asemenea,cred ca Dumnezeu este acel cineva care iubeste in pofida a tot,care este intransigent si nu introvertit,care iarta indiferent de greseala,iarta intr-un mod straniu ce-i drept,caci ne pedepseste,insa cu certitudine asa-i corect.In aceste momente doar EL intelege,poate mai tarziu,intr-un alt univers vom intelege si noi,pacatosii.

   Dumnezeu este totul,desi multi nu vor a recunoaste.Sunt convinsa ca in absenta acestuia nu am fi existat,nu am fi plans,nu ne-am fi bucurat,nu am fi urat,nu am fi iubit,nu ne-am fi pus o infinitate de intrebari,printre care si “Cine este Dumnezeu?”,intrebari la care poate nu avem mereu raspuns sau nu cel corect,insa in aceasta lume nonsalanta nu cred ca mai exista ceva corect,pur si simplu eu cred ceva,insa nimeni in acest univers poate nu-mi mai impartaseste raspunsul.Fiecare raspuns este distinct,la fel cum suntem si noi,oamenii.Asa-i?Nu-i niciunul la fel!
   Prin urmare,nu stiu cat de apreciat va fi un raspuns sau altul de catre unul sau altul.Oricum,toti am ajuns sa ne imbatam in bratele fariseismului.

luni, 10 ianuarie 2011

Dor



   Dor…dor de tine,dor de noi!Mai e putin…asa ai zis de cand am plecat si simteam ca afirmatia ta nu e plauzibila,ca ma minti.Da !M-ai mintit!    Altfel cum iti explici ca departarea asta ma durea atat de tare,si sa stii ca mi-a facut rani care mi s-au impregnat adanc in piele,ca timpul asta nu-i deloc scurt cum insinuai?Speram ca-ntr-o zi sa te-ntalnesc din nou,sa-ti vad ochii lucinzi ca de fiecare data cand te priveam...

    Timpul nu era scurt,iubitel...Simteam ca era mai lung,ca treptat prindea aspectul de ceva de care nu te mai puteai agata,in care nu mai credeai.Gata!Il etichetasem...obiectul intangibil,niciodata efemer(Nu mai era ca alte dati cand disparea pe nesimtite,ca atunci cand te sarutam,te mangaiam.Nu!Nu mai era efemer.Dimpotriva!Statea pe loc,parca obiectul acesta ma privea lasciv,incerca sa ma faca sa cred din nou in el!Fir-ar!Reusise sa ma seduca!).De fapt,el chiar era intangibil.Cum pot crede ca-l pot atinge,pe el,acest norisor,acest fir de praf,acest...timp!Dar efemer?Efemer a fost dintotdeauna,ce-i drept...

   Acum cred si-n tine...renunt la ideea de a ma fi mintit vreodata!Stiu din nou ca sunt totul pentru tine si nu ai fi capabil de o asemenea atrocitate...

   Mai e putin,iubitel!Pot spune si eu asta acum si o spun din inima...Am asteptat atat...s-au ivit atatea lacrimi,au disparut.Au fost zambete puerile,altele doar fariseice.Au fost sentimente pure,iar altele...si mai pure.Acestea intr-adevar nu puteau fi metamorfozate...in fine!Au fost atatea care au venit si au plecat sau au ramas.Cert e ca acum nu mai conteaza.Ceea ce e important e ca te voi revedea curand,cu acelasi zambet pe care-l ador,cu privirea-ti tacita care-mi spune ca buzele tale au nevoie de ale mele,cu optimismul si sprijinul tau,cu tot ceea ce ador...

   Te vad.Ma astepti.Ma privesti.Te indrept cu pasi marunti catre mine si-mi spui ca ti-a fost dor de mine...
   Eu...eu nu spun nimic.Ma emotionez.Inchid pleoapele pentru a nu plange.Te-mbratisez.Te sarut...
   Plecam amandoi,impreuna de aceasta data.Ne uitam in spate si uitam perioada in care departarea ne-a fost dusman amandurora.Uitam chiar si afirmatia aceea care acum imi pare stupida:”Mai e putin”...

    Te iubesc!

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Dor inexistent



   Nu-mi dau seama cand s-a terminat perioada in care ma simteam murdara,anodina,perioada in care nu faceam altceva decat sa ma rog sa am parte de fericire,mai degraba de iubirea lui.Aveam nevoie de o privire care sa-mi hraneasca sperantele,nu una care sa ma intimideze,sa-mi deomonstreze ca treptat am devenit un nimeni.Aveam impresia uneori ca sunt iubita,inteleasa,iar alteori dimpotriva,respinsa,batjocorita.Credeam ca se foloseste de puerilitatea,de ingenuitatea si iubirea mea exorbitanta pentru el si intr-adevar asa era…

   Nu eram constienta ca voi inceta sa mai vreau sa uit,sa sufar si sa-mi doresc cu ardoare sa cunosc din nou iubirea...gresesc,nu sa cunosc din nou iubirea,pentru ca nici macar nu sunt convinsa ca am iubit candva,desi ma durea,ma omora durerea aceea si a durat atat de mult.Mi-a fost atat de rau...

   Acum mi-e mai bine,nu-mi mai lipseste,dorul e inexistent.Am alaturi pe cineva care ma iubeste,care ma face sa ma simt implinita,care-mi da puterea de a merge mai departe,de a infrunta hazardul,de a-mi infrunta vechile sentimente.Comparand cu fericirea aceea partiala,chiar aparenta,aceasta pare una rupta din eden,parca ireala,cu o infatisare mirifica.Ea a reusit,in mod uimitor si parca pe nesimtite,sa-mi aline ranile,sa-mi refaca pielea si inima.Acum pot spune ca sunt intr-adevar fericita,fara nicio retinere.Imi doresc sa continui sa zbor pe aripile acestei fericiri,sa ma-ncalzesc cu ea,sa o simt mereu aproape,sa nu o pierd.

   Uneori,cred ca nu merit ceea ce am,cred ca am luptat prea putin,ca scepticismul meu si imprevizibilitatea reusesc adesea sa ma-ntoarca din drum si sa gresesc din nou,sa ma pierd prin praful vierii fara vreun rost.M-as schimba daca as abea oportunitatea.M-as modela intr-un mod total distinct,astfel incat dorul acela sa fie cu adevarat inexistent.

joi, 2 decembrie 2010

Momente



   Sunt momente in care ai vrea sa te intorci,sa poti face compromisuri,sa poti lupta indiferent de motivele care te pot face sa renunti.Beatitudinea in care traiesti nu ti-o poate fura nimeni,e a ta pana in clipa in care renunti TU la ea,constient sau nu.

   Poate gandurile-ti(sau,mai degraba,sentimentele) sunt echivoce,poate buzele-ti arse de amar au nevoie de un gram de miere.Pare ca totul sa se fi schimbat:banalul a devenit complex,iubirea s-a transformat intr-un sentiment nepur si simplu,ura a urcat pe scara intensitatii la cel mai inalt nivel.

   Privirile celorlalti sunt atat de ambigue,chipurile inexpresive,trupurile lipsite de orice admiratie;poate au ceva frumos,insa au cunoscut arta disimularii.In plus,ezitarile tale nu par a avea un final,continua in nestire.Putere…puterea de a merge mai departe,de a fi indiferenta,de a lupta doar pentru propriile interese,in ce desert a disparut ea acum?

   Zarea pare a fi sumbra,norii(inexistenti) par a aduce furtuni(in inima).Iar pesimismul!Nu va disparea nicicand.Din nou pesimism,dar soarele parca-ti surade.Doar inchide ochii!

   Sunt momente in care ai vrea sa te opresti pur si simplu,sa nu mai faci nimic,doar sa…taci.Taci!Ai vrea doar sa privesti,sa simti,sa cugetezi si…sa iubesti din nou!Da…sentimentul acela ce te conduce spre extaz a disparut de ceva vreme;inima se simte si ea pustie uneori,iar gandurile nu mai pot privi decat in directia lucrurilor insignifiante,pentru ca celelalte au disparut.    Ai vrea adesea sa te scurgi ca nisipul pe sticla unei clepsidre sparte,ajungand apoi sa te ineci in valurile azurii ale marii.

   Sunt momente in care ai vrea doar sa respiri linistita si sa privesti frumosul,fara a mai implica altceva.

joi, 11 noiembrie 2010

S-ar zice



   S-ar zice ca e totul perfect,ca exista intre noi o multitudine de sentimente nobile si ca aceasta relatie e bazata pe respect.Dar de ce sa ne mintim pe noi insine,de ce sa disimulam totul,de ce sa nu ne sustinem opiniile?Doar pentru a-i multumi pe ceilalti,pentru a fi batjocoriti de ei intr-un mod atroce?...nu!de un infinit de ori nu!Sincer,sunt satula de minciuna asta numita viata,de invidia si rautatea ce dainuie intre noi,de acest pessimism constant,de tot…as vrea sa detin intre pale iubirea,sinceritatea,bunatatea,dar mi-e atat de greu s-o obtin.
   S-ar zice ca nu-i nimic facil,ca pentru orice trebuie sa lupti...dar atunci de ce-i atat de usor sa urasti,sa fii rau si-n schimb atat de dificil sa spui te iubesc,am gresit sau sa faci ceva simplu,dar care sa conteze enorm pentru cineva?Nu inteleg nimic,nu MAI inteleg viata asta!

   S-ar zice ca sunt optimista,ca sunt prinsa in acest miraj al maturitatii si ca-l accept.Ce minciuna!Ce-i drept sunt optimista,insa cand nu are niciun rost si oricum aceasta stare dispare repede,caci in fiecare clipa e cineva responsabil a ma face vinovata,a-mi narui fericirea,a spune exact ceea ce nu vreau sa aud.

   In concluzie,tot pesimismul domina.Observi?Altfel,nu ti-as zice lucrurile acestea probabil anoste,te-as incanta cu un dans vioi,energic de cuvinte...Ah,cat m-as schimba!Cate-as face pentru un alt suflet,unul mai impasibil,pentru o alta mentalitate,una mai optimista,pentru o alta EU,una total distincta.

   S-ar zice ca sunt nemultumita,dar nu sunt.E prea greu,pentru a se multumi cineva cu atat de putin.Spune tu!Nu sunt realista?Eu asa ma consider...de ce sa rostesc niste cuvinte false?De ce sa nu spun adevarul?Mi se pare ca tu nu intelegi asta,pentru ca nu vezi decat frumosul ce dispare treptat si devine atat de mic,anodin!Lasa-ma pe mine sa traiesc in lumea asta ce o percep asa cum am mai zis!Astfel,te voi lasa pe tine sa ramai vesnic intr-un puf inexistent,intangibil,intr-un puf sordid!

miercuri, 6 octombrie 2010

Suferinta



   Deseori,ma intreb de ce trebuie sa traiesc mereu intre fericire si tristete,intre sperante si vise naruite.Nici eu nu ma inteleg.Daca acum iubesc,poate peste doar cateva clipe urasc atat de intens.Sunt atat de schimbatoare uneori!Nu inteleg de ce nu pot fi pe deplin fericita.Stiu ca poate cer prea mult,stiu ca poate nici nu merit toate lucrurile frumoase pe care le detin,dar ma simt adesea atat de neindreptatita,atat de mica,de parca as fi invizibila.

   As vrea sa nu mai fiu atat de departe de fericire si sa nu mai fiu atat de sceptica,sa nu mai plang ca un copil imatur ce nu vrea sa inteleaga viata cu toate greutatile pe care le implica!Da...recunosc!Sunt atat de imatura!Ma urasc uneori,nici nu stiu daca mai vreau sau nu sa ma schimb.Parc-as adora suferinta.Parc-as vrea sa ma imbat in ea.Nu vreau decat sa nu mai fiu singura,sa ma pot confesa,sa iubesc din toata inima si sa fiu iubita pentru ceea ce sunt,nu pentru cat sunt de imprevizibila uneori sau...si pentru asta!Si asta face parte din mine,deci ma caracterizeaza.

   Daca ma vrei,accepta-ma asa cum sunt!Accepta-ma indiferent daca-ti pot oferi sau nu ceea ce vrei!Crede-ma ca nu pot mai mult!Asa sunt eu...simpla,frumoasa,neplacuta,sociabila sau mai degraba timida,nu conteaza cum ma caracterizeaza ceilalti!Eu voi ramane aceeasi.Nu e bine,din anumite puncte de vedere.Vreau sa schimb atatea...Nu mai vreau sa vreau sa sufar.Nu stiu daca mai pot.Am nevoie de cineva care sa rupa acest ceva care ma leaga de durere,care nu-mi da drumul,acest lant.As fi atat de multumita,de recunoscatoare.Nici nu mai stiu cum e fara aceasta durere...A trecut atat de mult...iar eu simt ca tot nu m-am maturizat.Drept dovada este gandirea mea...
   Care este scopul meu?Sa-i ajut pe ceilalti sa-mi descopere slabiciunile sau ce?

   As vrea doar sa apas pe butonul “Stop”,as vrea sa nu mai existe suferinta pentru mine,pentru nicio alta persoana.

vineri, 24 septembrie 2010

Ce-si doresc tinerii din ziua de azi



   {Sentimentul pe care il ai atunci cand te gandesti la asta te infioara usor.}Tinerii din ziua de azi,nu stii de ce,dar observi ca treptat se schimba si le place sa fie cat mai smecheri,sa para superiori desi sunt cu mult inferiori altora.Ei nu-si doresc decat sa aiba bani,sa-si bata joc,sa profite si sa nu aiba sentimente,de fapt…au sentimente?{Asta te infioara mai mult.}.

   Ei nu mai stiu ce este respectul fata de cei maturi,fata de parinti,profesori,prieteni,oameni in varsta sau pur si simplu cunostinte.Probabil nu au fost prezenti cand s-a impartit bunul simt.Se avanta intr-o lume ,pe care o cred foarte facila unde totu-i la picioarele lor,intr-o lume,ce e cufundata in neant.Sunt profitori,nu stiu sa faca altceva decat sa se ascunda dupa o masca si sa-si ceara drepturile pe care deja nu le mai merita.Isi doresc sa fie respectati cand ei imprastie doar scarba in jur.Se considera atat de neindreptatiti atunci cand nu le reuseste totul si incearca sa gaseasca imediat vinovati,neobservand ca sunt chiar ei.{Fiorii iti strabat tot trupul.}.

   Isi doresc sa nu mai existe indatoriri,sa nu mai existe scoala(chiar si cu scoala sunt niste ratati,dar fara ea nici nu vrei sa te gandesti cum ar fi).Ei nu se gandesc nici macar o clipa la ce s-ar putea intampla daca totul ar fi cum vor ei;sunt chiar atat de puerili incat nu-si dau seama ca nu exista perfectiune si ca totul s-ar distruge astfel?Isi doresc ca mereu ei sa detina puterea,oara n-ar vrea sa fie Dumnezeu?{Fiorii s-au transformat in furie}.

   Bineinteles ca ai generalizat.Particularizand,incepi sa zambesti si sa-ti dai seama ca o parte dintre tinerii din ziua de azi,”exagerat de”infima ce-i drept,traiesc asa ca tine.Nu sunt deloc ca ceilalti.Ei au iubit si vor continua sa iubeasca,in pofida faptului ca sufera si ca sageata cu venin este mereu infipta in inima lor.Ei au aspiratii,isi doresc sa ajunga undeva sus ,insa prin munca.Ei sunt convinsi ca nu poti detine drepturi,daca nu-ti indeplinesti indatoririle.Ei se bucura chiar si de lucrurile marunte,pentru ca acelea ii fac sa simta ca traiesc si ca orice lucru frumos are o mare valoare.Isi doresc sa fie fericiti si ceilalti,sa traiasca intr-o constanta beatitudine;nu sunt egocentrici.    {Surasul tau pare sa prinda viata.}.

   Acesti tineri isi doresc sa poata fi de ajutor,stiu sa multumeasca si sa rasplateasca.Isi doresc sa poata sa se bucure din plin de mirosul unei flori frumoase,de o noapte instelata alaturi de cineva drag fara ca acei “rautaciosi” sa-si bata joc,asa cum obisnuiesc.Isi doresc sa poata face ceva pentru acei “ratati”,pe care ei nu-i considera asa,ci doar niste “bebelusi” care se vor maturiza peste ceva timp(spera inutil,nu se vor schimba niciodata).{Surasul tau pare sa prinda putere.}.

   Ei stiu sa se bucure de un zambet sincer,de o imbratisare primita,de un sentiment puternic.Ei isi doresc sa detina cat mai multe sentimente de iubire,nu ca ceilalti care vor sa scape de sentimente...Ei vor sa fie invatati,sa descopere cat mai multe lucruri interesante.Ei vor sa le multumeasca mereu celor care au avut inima lor si au stiut sa le poarte de grija,celor care i-au invatat sa profite de viata asemenea unui fluture,celor care i-au ocrotit.Iar ceea ce-si doresc din toata inima este sa nu mai sufere si sa nu se mai iveasca lacrimile de durere ce tind sa se impregneze adanc in chip,sa nu mai planga exact ca un ficus taiat ce incearca sa se agate de partea care ramane in ghiveci,de partea ce ramane vie.Si-ar dori sa nu mai vada atata melancolie,pustietate si amaraciune in jur.Acesti tineri si-ar da oxigenul in schimbul iubirii eterne.Ei cauta o iubire fara urme de orgoliu,un raspuns onest,sentimente pure,o persoana ce merita sacrificiu,o speranta unde totul s-a stins demult,luna cand pe cer e doar soare,lumina in obscuritate,sinceritate intr-o privire,un vis de care sa se poata sprijini,un suras inocent,o urma de infantilitate.Isi doresc sa le gaseasca pe toate acestea,dar tu stii ca e imposibil...{Surasul tau se intristeaza pentru ei.}.

   Isi doresc ca griul sa prinda culoare,ca inima sa nu-i mai doara,sa nu mai simta absenta persoanelor dragi,sa nu le lipseasca ceea ce inainte ii facea fericiti,sa nu se mai simta anodini si debili uneori.

   Acesti tineri chiar exista,ce-i drept doar pe alocuri.Ceea ce e trist este ca nu sunt aproape unii de altii,sunt singuri printre “ratati”.Din 10000 doar unul este asa...{Surasul tau este real si atat de “fericit” ca exista,ca in lumea asta poti gasi tineri aproape “perfecti”.}.