Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Dor inexistent



   Nu-mi dau seama cand s-a terminat perioada in care ma simteam murdara,anodina,perioada in care nu faceam altceva decat sa ma rog sa am parte de fericire,mai degraba de iubirea lui.Aveam nevoie de o privire care sa-mi hraneasca sperantele,nu una care sa ma intimideze,sa-mi deomonstreze ca treptat am devenit un nimeni.Aveam impresia uneori ca sunt iubita,inteleasa,iar alteori dimpotriva,respinsa,batjocorita.Credeam ca se foloseste de puerilitatea,de ingenuitatea si iubirea mea exorbitanta pentru el si intr-adevar asa era…

   Nu eram constienta ca voi inceta sa mai vreau sa uit,sa sufar si sa-mi doresc cu ardoare sa cunosc din nou iubirea...gresesc,nu sa cunosc din nou iubirea,pentru ca nici macar nu sunt convinsa ca am iubit candva,desi ma durea,ma omora durerea aceea si a durat atat de mult.Mi-a fost atat de rau...

   Acum mi-e mai bine,nu-mi mai lipseste,dorul e inexistent.Am alaturi pe cineva care ma iubeste,care ma face sa ma simt implinita,care-mi da puterea de a merge mai departe,de a infrunta hazardul,de a-mi infrunta vechile sentimente.Comparand cu fericirea aceea partiala,chiar aparenta,aceasta pare una rupta din eden,parca ireala,cu o infatisare mirifica.Ea a reusit,in mod uimitor si parca pe nesimtite,sa-mi aline ranile,sa-mi refaca pielea si inima.Acum pot spune ca sunt intr-adevar fericita,fara nicio retinere.Imi doresc sa continui sa zbor pe aripile acestei fericiri,sa ma-ncalzesc cu ea,sa o simt mereu aproape,sa nu o pierd.

   Uneori,cred ca nu merit ceea ce am,cred ca am luptat prea putin,ca scepticismul meu si imprevizibilitatea reusesc adesea sa ma-ntoarca din drum si sa gresesc din nou,sa ma pierd prin praful vierii fara vreun rost.M-as schimba daca as abea oportunitatea.M-as modela intr-un mod total distinct,astfel incat dorul acela sa fie cu adevarat inexistent.

joi, 2 decembrie 2010

Momente



   Sunt momente in care ai vrea sa te intorci,sa poti face compromisuri,sa poti lupta indiferent de motivele care te pot face sa renunti.Beatitudinea in care traiesti nu ti-o poate fura nimeni,e a ta pana in clipa in care renunti TU la ea,constient sau nu.

   Poate gandurile-ti(sau,mai degraba,sentimentele) sunt echivoce,poate buzele-ti arse de amar au nevoie de un gram de miere.Pare ca totul sa se fi schimbat:banalul a devenit complex,iubirea s-a transformat intr-un sentiment nepur si simplu,ura a urcat pe scara intensitatii la cel mai inalt nivel.

   Privirile celorlalti sunt atat de ambigue,chipurile inexpresive,trupurile lipsite de orice admiratie;poate au ceva frumos,insa au cunoscut arta disimularii.In plus,ezitarile tale nu par a avea un final,continua in nestire.Putere…puterea de a merge mai departe,de a fi indiferenta,de a lupta doar pentru propriile interese,in ce desert a disparut ea acum?

   Zarea pare a fi sumbra,norii(inexistenti) par a aduce furtuni(in inima).Iar pesimismul!Nu va disparea nicicand.Din nou pesimism,dar soarele parca-ti surade.Doar inchide ochii!

   Sunt momente in care ai vrea sa te opresti pur si simplu,sa nu mai faci nimic,doar sa…taci.Taci!Ai vrea doar sa privesti,sa simti,sa cugetezi si…sa iubesti din nou!Da…sentimentul acela ce te conduce spre extaz a disparut de ceva vreme;inima se simte si ea pustie uneori,iar gandurile nu mai pot privi decat in directia lucrurilor insignifiante,pentru ca celelalte au disparut.    Ai vrea adesea sa te scurgi ca nisipul pe sticla unei clepsidre sparte,ajungand apoi sa te ineci in valurile azurii ale marii.

   Sunt momente in care ai vrea doar sa respiri linistita si sa privesti frumosul,fara a mai implica altceva.

joi, 11 noiembrie 2010

S-ar zice



   S-ar zice ca e totul perfect,ca exista intre noi o multitudine de sentimente nobile si ca aceasta relatie e bazata pe respect.Dar de ce sa ne mintim pe noi insine,de ce sa disimulam totul,de ce sa nu ne sustinem opiniile?Doar pentru a-i multumi pe ceilalti,pentru a fi batjocoriti de ei intr-un mod atroce?...nu!de un infinit de ori nu!Sincer,sunt satula de minciuna asta numita viata,de invidia si rautatea ce dainuie intre noi,de acest pessimism constant,de tot…as vrea sa detin intre pale iubirea,sinceritatea,bunatatea,dar mi-e atat de greu s-o obtin.
   S-ar zice ca nu-i nimic facil,ca pentru orice trebuie sa lupti...dar atunci de ce-i atat de usor sa urasti,sa fii rau si-n schimb atat de dificil sa spui te iubesc,am gresit sau sa faci ceva simplu,dar care sa conteze enorm pentru cineva?Nu inteleg nimic,nu MAI inteleg viata asta!

   S-ar zice ca sunt optimista,ca sunt prinsa in acest miraj al maturitatii si ca-l accept.Ce minciuna!Ce-i drept sunt optimista,insa cand nu are niciun rost si oricum aceasta stare dispare repede,caci in fiecare clipa e cineva responsabil a ma face vinovata,a-mi narui fericirea,a spune exact ceea ce nu vreau sa aud.

   In concluzie,tot pesimismul domina.Observi?Altfel,nu ti-as zice lucrurile acestea probabil anoste,te-as incanta cu un dans vioi,energic de cuvinte...Ah,cat m-as schimba!Cate-as face pentru un alt suflet,unul mai impasibil,pentru o alta mentalitate,una mai optimista,pentru o alta EU,una total distincta.

   S-ar zice ca sunt nemultumita,dar nu sunt.E prea greu,pentru a se multumi cineva cu atat de putin.Spune tu!Nu sunt realista?Eu asa ma consider...de ce sa rostesc niste cuvinte false?De ce sa nu spun adevarul?Mi se pare ca tu nu intelegi asta,pentru ca nu vezi decat frumosul ce dispare treptat si devine atat de mic,anodin!Lasa-ma pe mine sa traiesc in lumea asta ce o percep asa cum am mai zis!Astfel,te voi lasa pe tine sa ramai vesnic intr-un puf inexistent,intangibil,intr-un puf sordid!

miercuri, 6 octombrie 2010

Suferinta



   Deseori,ma intreb de ce trebuie sa traiesc mereu intre fericire si tristete,intre sperante si vise naruite.Nici eu nu ma inteleg.Daca acum iubesc,poate peste doar cateva clipe urasc atat de intens.Sunt atat de schimbatoare uneori!Nu inteleg de ce nu pot fi pe deplin fericita.Stiu ca poate cer prea mult,stiu ca poate nici nu merit toate lucrurile frumoase pe care le detin,dar ma simt adesea atat de neindreptatita,atat de mica,de parca as fi invizibila.

   As vrea sa nu mai fiu atat de departe de fericire si sa nu mai fiu atat de sceptica,sa nu mai plang ca un copil imatur ce nu vrea sa inteleaga viata cu toate greutatile pe care le implica!Da...recunosc!Sunt atat de imatura!Ma urasc uneori,nici nu stiu daca mai vreau sau nu sa ma schimb.Parc-as adora suferinta.Parc-as vrea sa ma imbat in ea.Nu vreau decat sa nu mai fiu singura,sa ma pot confesa,sa iubesc din toata inima si sa fiu iubita pentru ceea ce sunt,nu pentru cat sunt de imprevizibila uneori sau...si pentru asta!Si asta face parte din mine,deci ma caracterizeaza.

   Daca ma vrei,accepta-ma asa cum sunt!Accepta-ma indiferent daca-ti pot oferi sau nu ceea ce vrei!Crede-ma ca nu pot mai mult!Asa sunt eu...simpla,frumoasa,neplacuta,sociabila sau mai degraba timida,nu conteaza cum ma caracterizeaza ceilalti!Eu voi ramane aceeasi.Nu e bine,din anumite puncte de vedere.Vreau sa schimb atatea...Nu mai vreau sa vreau sa sufar.Nu stiu daca mai pot.Am nevoie de cineva care sa rupa acest ceva care ma leaga de durere,care nu-mi da drumul,acest lant.As fi atat de multumita,de recunoscatoare.Nici nu mai stiu cum e fara aceasta durere...A trecut atat de mult...iar eu simt ca tot nu m-am maturizat.Drept dovada este gandirea mea...
   Care este scopul meu?Sa-i ajut pe ceilalti sa-mi descopere slabiciunile sau ce?

   As vrea doar sa apas pe butonul “Stop”,as vrea sa nu mai existe suferinta pentru mine,pentru nicio alta persoana.

vineri, 24 septembrie 2010

Ce-si doresc tinerii din ziua de azi



   {Sentimentul pe care il ai atunci cand te gandesti la asta te infioara usor.}Tinerii din ziua de azi,nu stii de ce,dar observi ca treptat se schimba si le place sa fie cat mai smecheri,sa para superiori desi sunt cu mult inferiori altora.Ei nu-si doresc decat sa aiba bani,sa-si bata joc,sa profite si sa nu aiba sentimente,de fapt…au sentimente?{Asta te infioara mai mult.}.

   Ei nu mai stiu ce este respectul fata de cei maturi,fata de parinti,profesori,prieteni,oameni in varsta sau pur si simplu cunostinte.Probabil nu au fost prezenti cand s-a impartit bunul simt.Se avanta intr-o lume ,pe care o cred foarte facila unde totu-i la picioarele lor,intr-o lume,ce e cufundata in neant.Sunt profitori,nu stiu sa faca altceva decat sa se ascunda dupa o masca si sa-si ceara drepturile pe care deja nu le mai merita.Isi doresc sa fie respectati cand ei imprastie doar scarba in jur.Se considera atat de neindreptatiti atunci cand nu le reuseste totul si incearca sa gaseasca imediat vinovati,neobservand ca sunt chiar ei.{Fiorii iti strabat tot trupul.}.

   Isi doresc sa nu mai existe indatoriri,sa nu mai existe scoala(chiar si cu scoala sunt niste ratati,dar fara ea nici nu vrei sa te gandesti cum ar fi).Ei nu se gandesc nici macar o clipa la ce s-ar putea intampla daca totul ar fi cum vor ei;sunt chiar atat de puerili incat nu-si dau seama ca nu exista perfectiune si ca totul s-ar distruge astfel?Isi doresc ca mereu ei sa detina puterea,oara n-ar vrea sa fie Dumnezeu?{Fiorii s-au transformat in furie}.

   Bineinteles ca ai generalizat.Particularizand,incepi sa zambesti si sa-ti dai seama ca o parte dintre tinerii din ziua de azi,”exagerat de”infima ce-i drept,traiesc asa ca tine.Nu sunt deloc ca ceilalti.Ei au iubit si vor continua sa iubeasca,in pofida faptului ca sufera si ca sageata cu venin este mereu infipta in inima lor.Ei au aspiratii,isi doresc sa ajunga undeva sus ,insa prin munca.Ei sunt convinsi ca nu poti detine drepturi,daca nu-ti indeplinesti indatoririle.Ei se bucura chiar si de lucrurile marunte,pentru ca acelea ii fac sa simta ca traiesc si ca orice lucru frumos are o mare valoare.Isi doresc sa fie fericiti si ceilalti,sa traiasca intr-o constanta beatitudine;nu sunt egocentrici.    {Surasul tau pare sa prinda viata.}.

   Acesti tineri isi doresc sa poata fi de ajutor,stiu sa multumeasca si sa rasplateasca.Isi doresc sa poata sa se bucure din plin de mirosul unei flori frumoase,de o noapte instelata alaturi de cineva drag fara ca acei “rautaciosi” sa-si bata joc,asa cum obisnuiesc.Isi doresc sa poata face ceva pentru acei “ratati”,pe care ei nu-i considera asa,ci doar niste “bebelusi” care se vor maturiza peste ceva timp(spera inutil,nu se vor schimba niciodata).{Surasul tau pare sa prinda putere.}.

   Ei stiu sa se bucure de un zambet sincer,de o imbratisare primita,de un sentiment puternic.Ei isi doresc sa detina cat mai multe sentimente de iubire,nu ca ceilalti care vor sa scape de sentimente...Ei vor sa fie invatati,sa descopere cat mai multe lucruri interesante.Ei vor sa le multumeasca mereu celor care au avut inima lor si au stiut sa le poarte de grija,celor care i-au invatat sa profite de viata asemenea unui fluture,celor care i-au ocrotit.Iar ceea ce-si doresc din toata inima este sa nu mai sufere si sa nu se mai iveasca lacrimile de durere ce tind sa se impregneze adanc in chip,sa nu mai planga exact ca un ficus taiat ce incearca sa se agate de partea care ramane in ghiveci,de partea ce ramane vie.Si-ar dori sa nu mai vada atata melancolie,pustietate si amaraciune in jur.Acesti tineri si-ar da oxigenul in schimbul iubirii eterne.Ei cauta o iubire fara urme de orgoliu,un raspuns onest,sentimente pure,o persoana ce merita sacrificiu,o speranta unde totul s-a stins demult,luna cand pe cer e doar soare,lumina in obscuritate,sinceritate intr-o privire,un vis de care sa se poata sprijini,un suras inocent,o urma de infantilitate.Isi doresc sa le gaseasca pe toate acestea,dar tu stii ca e imposibil...{Surasul tau se intristeaza pentru ei.}.

   Isi doresc ca griul sa prinda culoare,ca inima sa nu-i mai doara,sa nu mai simta absenta persoanelor dragi,sa nu le lipseasca ceea ce inainte ii facea fericiti,sa nu se mai simta anodini si debili uneori.

   Acesti tineri chiar exista,ce-i drept doar pe alocuri.Ceea ce e trist este ca nu sunt aproape unii de altii,sunt singuri printre “ratati”.Din 10000 doar unul este asa...{Surasul tau este real si atat de “fericit” ca exista,ca in lumea asta poti gasi tineri aproape “perfecti”.}.

joi, 9 septembrie 2010

Dificultati



   Inca de cand erai in burtica mamei,erai trist,deceptionat de ceea ce simteai,pentru ca simteai intentiile ei,simteai ca vei deveni o mica pacoste,ca poate din cauza ei esti uneori atat de mohorat.Deceptiile,realitatea aceasta cruda te face sa nu mai ai sperante,sa nu mai visezi,chiar si inutil,sa-ti amintesti doar clipele in care lacrimile-ti parcurg fiecare portiune a buzelor tale,nu cele in care poate imbratisai euforia.Poate ti-ar fi placut sa nu fi asa,ti-ai fi dorit sa primesti mai multa iubire...

   Pe de alta parte,iti lipsesc alinturile si imbratisarile ce-ti alinau candva,cumva,durerea...acum si ele au disparut,s-au pierdut prin aceasta ceata taioasa.Te simti atat de singur,ca de obicei...si e atat de greu ca nu poti impartasi aceasta durere nimanui,ca trebuie(sau nu?) sa te inchizi in tine,ca plangi fara sfarsit,ca esti acelasi copil care plange pe melodii lente,care nu inceteaza sa se simta vinovat chiar si pentru cele mai bune lucruri,care poate merita mult mai mult decat are,care tremura de durere...

   Acest copil,care esti tu,are nevoie doar de protectie,iubire si respect,lucruri care nu le poate gasi niciodata laolalta.Esti atat de pueril atunci cand pari invidios pe cei care traiesc povesti de iubire,insa doar in filme...tu esti constient ca asa vei continua,ca vei fi sceptic,inconstient,pueril,prea iubitor,grijuliu si inainte de toate un om care stie sa iubeasca din toata inima...

luni, 30 august 2010

Lacrimi


   Aveam nevoie doar de sustinere,atat.Astfel m-as fi putut bucura pe deplin de reusite,de clipele extatice.Dar cum totul nu putea fi perfect,era absolut necesar sa te ivesti tu si sa ma distrugi,sa-mi distrugi sperantele,sa ma faci sa nu mai cred in talentele mele,in puterea mea de a merge mai departe,de a infrunta hazardul asa cum o faceam cand nu-mi erai alaturi.In aceste clipe nu te mai iubesc.Te vreau departe.Vreau sa pleci si sa ma lasi singura.Totusi…puteai fi mai subtil.Cred ca pot afirma cu tarie ca toate celelalte primite nu valoreaza nimic.Da…sunt ambitioasa,insa asta nu inseamna ca pot fi puternica la infinit si,indiferent de ce s-ar intampla,imi pot urma visurile.Nu mai pot continua,nu mai pot lupta.Am sa cedez si asta datorita tie.
   Dragostea ta exorbitanta ma raneste…profund!refuz sa o mai primesc.

   Revine treptat perioada in care vreau doar sa ma ascund,sa ma indepartez de acest rau ce ma nelinisteste.Imi doresc sa ma pierd si sa nu ma mai gasesti.
   Gandurile-mi echivoce par sa nu-mi ofere liniste.Nici ele?   Vreau sa se termine totul!Nu stiu daca mai rezist,pentru ca si eu incep sa devin sceptica,nu mai cred in mine.De-as putea controla totul,de s-ar intampla o minune si mi-as schimba caracterul...Sunt inca demoralizata.
   Insa,cu certitudine,voi ramane aceeasi tanara ce sufera chiar si pentru nimic,ce isi varsa amarul in scris.

miercuri, 7 iulie 2010

Beatitudine



   Din nou acea stare de feerie constanta,din nou aceleasi alinturi dulci,aceleasi saruturi pline de pasiune…de fapt nu sunt aceleasi,pentru ca acelea erau amare in esenta,acele sentimente erau doar aparent tandre,acestea sunt verosimile,palpabile si atat de magnifice…Isi face aparitia edenul si te invita in launtricul sau,iti ofera acea fascinatie,acel ceva de care aveai nevoie de mult timp,fara de care nu ai mai fi putut trai prea mult ,de care iti era dor.Debilitatea pe care o posedai ,nu cu mult timp in urma,a disparut fara a lasa urme,fara a te marca,fara a-si lasa amprenta asupra unei parti din trupul tau…si te bucuri!

   Acum,chiar si lucrurile insignifiante par a-ti aduce stropii,ce vor forma un univers,dintr-o incomparabila euforie.Lacrimi,regrete sau nopti pline de insomnii,toate au disparut acum.Vezi si tu cate trebuie sa induri pentru a primi ceea ce iti doresti,cata speranta trebuie sa detii in suflet doar pentru cateva clipe de euforie,care speri sa tina la infinit sau ca timpul sa se opreasca in loc pentru tine,pentru a le simti esenta,pentru a te bucura pe deplin de ele,pentru a nu le pierde din nou.Esti atat de fericita acum,cand tot raul pare sa fi cazut in neant pentru totdeauna…si continui sa speri,intotdeuna trebuie sa stii sa speri chiar daca viata nu iti este in orice clipa un bun amic si se transforma intr-un dusman aprig,chiar daca totul pare sa fie impotriva-ti si se indeparteaza orice persoana draga si dispare beatitudinea,pentru ca astfel vei fii mereu cu un pas inainte si,mai devreme sau mai tarziu,totul se va rezolva in favoarea-ti.

   Poate aveai nevoie de acea suferinta,chiar daca a fost exorbitanta si parca te ucidea,pentru a zbura spre lumea maturitatii,unde inveti cum sa faci fata piedicilor si te poti simti,ori de cate ori doresti,copil,acea fetita ce nu avea griji si iubea fara masura,care poate radea si plangea simultan.Trandafirii vietii tale au scapat,in cele din urma,de acei spini durerosi ce-ti produceau rani adanci.Chiar si esarfa in care esti infasurata intreaga viata,pe care fiecare o poseda,s-a colorat intens in culori vii,scapand de acel gri sordid.De dupa norii fumurii a iesit acel soare ecalatant,care te imbratiseaza atat de puternic,s-a nascut din nou numai pentru a te face pe tine sa surazi usor,treptat mai des.Strangi la piept din nou atat de tandru iubirea,o simti atat de dulce,parca-i vie…prea usor scapa uneori printre degete si prea greu o poti castiga,in pofida eforturilor nemasurabile depuse.

joi, 3 iunie 2010

Pentru tine



      In momentele in care ai nevoie de o inima care sa ti-o incalzeasca pe a ta,iti dai seama ca esti solitar,ca inclusiv cele mai importante persoane s-au indepartat,ca au fost fariseice.Cel ce iti e intr-adevar aproape e prea departe acolo sus,in acea lume edenica,printre chipurile angelice...a plecat prea devreme,nu te-a putut invata sa fii cat mai puternic si sa arati ca nu-ti pasa,chiar daca ranile-ti sangereaza.Ai tendinta de a cere ajutor inainte de a te prabusi,dar esti prea orgolios...tot el te-a invatat asta!

   Engimele adevarurilor ce se ascund dincolo de zidul ce te desparte de ea,cea care ti-a dat viata,nu se vor dezlega niciodata.E prea rece pentru a accepta ca,din iubire sau nu,te-ai nascut tu,o persoana nevinovata,ce si-ar fi dorit sa zboare candva,insa ea nici macar nu ti-a dat aripi.Care chiar nu are sentimente?E atat de greu...inacceptabil!Aceasta obscuritate ce te-nconjoara nu-ti da pace,nu-ti ofera oportunitatea de a visa,de a atinge intangibilul macar o data,ci doar de a te inchide in tine,de a-ti dori sa te stingi pentru totdeauna.Poate e exact ceea ce-si doreste...nu-i face jocul!Arata-i ca nu-i semeni ei,ci celui care ti se arata mereu cand ti-e greu,celui ce e mereu langa tine si te vegheaza,ingerul tau dulce!Cat de facila ar fi fost existenta ta alaturi de el,cat ar fi durat copilaria ta,cate zambete ai fi aratat,cate lacrimi ai fi evitat sa se iveasca,cata iubire ai fi posedat...

   Lasa-ti acum amprenta undeva,el va fi atat de mandru!Nu fi egocentric la fel ca ea,asta nu ti-ar aduce decat neliniste si dispret in sufletul tau nobil.Asa cum ti-am mai spus...” Sa stii ca,orice s-ar intampla,voi fi mereu langa tine!”Ai grija de tine,piticule...

luni, 24 mai 2010

Ezitare



   Sunt convinsă că fiecare a ezitat la un moment dat să facă,să spună,să simtă ceva,fie că era vorba de o iertare,de un regret,de un "te iubesc" sau de un "te urăsc".Însă şi acele ezitări sunt benevole...într-adevăr,uneori o facem cu un motiv întemeiat,dar alteori?De ce e atât de greu să-ţi exprimi sentimentele,să-ţi arăţi lăuntricul şi să spui ceea ce gândeşti?De ce ne ascundem şi ne este teamă?Oricum totul este iminent...ne agăţăm doar de lucrurile insignifiante şi pe cele care au o adevărată valoare le aruncăm la gunoi.

   Recunosc,poate am avut prea multe ezitări...poate dacă nu le-aş fi posedat,ar fi fost mai facil prezentul meu,aş fi zâmbit mai des şi le-aş fi demonstrat tuturor că în orice clipă cât de grea voi putea să am orice-mi doresc,dar nu...mă mint inutil!Nici eu nu-mi dau seama de ce divulg atâtea secrete,de ce sunt atât de transparentă uneori şi de ce nu-mi accept eşecurile...Nu mai trăiesc în acel paradis eclatant,pentru că,inconştient,m-am maturizat mult prea devreme.Aş fi preferat să mai dureze acele clipe în care eram necoaptă,în care luam suferinţa drept fericire şi aveam mereu ochii închişi trăind într-o constantă beatitudine.

   Chiar şi acum,ezit să cred că nu mă pot întoarce în trecut,că nu mai pot retrăi anumite momente şi că trebuie să mă confrunt cu această realitate crudă,o realitate pe care nu o pot accepta din pricina superficialităţii de care dă dovadă întreaga comunitate.Simt cum mă sufoc treptat,cum pulsul-mi slăbeşte,cum ochii-mi înlăcrimaţi se închid uşor...sper că este din pricina oboselii şi mă voi trezi dimineaţă.

marți, 13 aprilie 2010

Viata...




   Eu:De ce toata fericirea se rezuma la bani?

Viata:Pentru ca banii pot exista fara fericire,insa fericirea fara bani nu.

   Eu:De ce nu primeste fiecare persoana ceea ce i se cuvine?

Viata:Pentru ca sunt nedreapta si fac diferente intre persoane?


   Eu:De ce ne ajuti atunci cand nu avem nevoie si ne lasi singuri cand iti simtim lipsa?

Viata:Sa puteti invata din greseli,sa apreciati ceea ce aveti si sa puneti pe ultimul loc ceea ce nu aveti!

   Eu:Noi oamenii vedem in primul rand partea goala a paharului si prea tarziu cea plina,pentru ca nimeni nu risca sa ne ridice.

Viata:Poate ca nu cereti ajutor....sau poate ca nu va ajuta nimeni,caci nici voi nu le-ati oferit umarul pentru a se sprijini.

   Eu:Dar de ce oamenii se gandesc mereu la ceea ce ar dori sa primeasca si abia apoi sau niciodata la ceea ce ar trebui sa ofere?

Viata:Asa e omul!Tu ai putea ajuta pe cineva care ti-a intors spatele cand aveai mai mare nevoie?

   Eu:Poate ca da...Poate ca atunci ar realiza ce inseamna dragostea...cum e cand oferi ajutor fara sa ceri nimic in schimb...si poate va deschide ochii si totul se va lumina.

Viata:De ce incerci sa disimulezi?De ce vrei sa vezi doar aparenta?Oare de teama a ceea ce ai putea vedea in esenta?


   Eu:Nu stiu...dar nu-mi place sa fiu dezamagita.

Viata:Incearca sa te obisnuiesti cu aceste lucruri,pentru ca esti abia la varsta adolescentei si mai tarziu vei fi dezamagita,daca nu vrei sa deschizi ochii si sa fii puternica.

   Eu:Voi incerca...dar si de aceasta data am nevoie de cineva care sa fie acolo unde trebuie.

Viata:Acum doar ceri,dar indatoririle tale unde sunt?

   Eu:Cand cineva imi va cere ajutorul il voi oferi.

Viata:Ai grija,pentru ca vei avea multe surprize...!

   Eu:La ce te referi?

... ... ...

   Si inca o intrebare fara raspuns...sunt atatea lucruri pe care am vrea sa le stim,dar nu le vom afla niciodata,pentru ca ne cufundam in aparenta,de teama esentialului!

vineri, 19 martie 2010

Lansare de carte-discurs2



    Marele nostru poet,Tudor Arghezi,referindu-se la talentul uman innascut,spunea:"Atunci cand scrii,deschide miezul si scoate din calimara,Universul".Si mai spunea ca "un fruct poarta in sine si varfuri ,dar si radacini"...

    Asadar,este imbucurator faptul ca Tudor Arghezi nu dauneaza grav sanatatii ci,din contra la umbra lui ocrotitoare se nasc si infloresc precum florile de primavara,multi tineri al caror har scriitoricesc uimeste...

   Scrierile acestor tineri reprezinta acea gura de aer curat intr-un secol al vitezei,al telefoniei mobile,al clonarii si al disputelor de orice fel.Este greu sa ne exprimam gandurile sincere si calde in public...uneori ne este chiar imposibil...Oare de ce,pana si mamei care ne-a dat viata si ne-a crescut,ne vine atat de dificil sa-i spunem:mama,tin la tine,mama,te iubesc?Si mai trist este insa faptul ca ne este mai usor sa rostim celor din jur:te urasc!...sau...nu meriti!sau...nu esti bun de nimic!decat...INTOARCE-TE,IUBITULE,TE VOI ASTEPTA LA NESFARSIT...TE IUBESC!cum zice autoarea...

   Scriitorul Gabriel Garcia Marquez spunea in Scrisoarea de adio:"Omule ,spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti...pentru ca nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete".

   Stefania a reusit sa faca acest lucru:prin cartea sa,ea ne incredinteaza simtamintele sale:a iubit,iubeste si...va iubi mereu.Unii oameni condamna sinceritatea,altii o lauda.Eu ii apreciez sinceritatea si,la randul meu,o laud si o felicit.Cartea ei,mai intai de toate,este un act de curaj.Rasfoind-o de curand,i-am spus:"Draga mea,omul caruia i te adresezi,trebuie sa fie un om fericit".A zambit complice...

   Citindu-i mai atent cugetarile,mi-am retrait si eu copilaria si primii ani ai adolescentei petrecuti tot in acest oras,Tg.Carbunesti.Mi-au revenit in minte anii de scoala,am resimtit primele bubuituri in cosul pieptului si parca l-am revazut pe colegul meu de banca,mereu ciufulit si fara dintii din fata pentru care insa,cu trecerea anilor,am ramas doar o vafa imagine.M-am gandit ca,in acea vreme,ar fi trebuie sa simt mai mult,sa traiesc mai intens si sa indraznesc mai mult.

     Si iara astfel,cuvintele se joaca printre amintirile noastre,dar nu mai pot intoarce timpul inapoi,iar dupa lecturarea cugetarilor Stefaniei am avut nostalgii,am revenit in prezent si am frematat la gandul ca...totusi..."DOARE ATAT DE MULT SAGEATA CU VENIN INFIPTA IN INIMA DE LA CINEVA DRAG"...


Prof. Daniela Babu

Lansare de carte-discurs1

   

     Stimati invitati,


   Va multumesc pentru prezenta dumneavoastra si sper sa nu regretati ca ati acordat putin din timpul dumneavoastra acestei lansari.

   Drumul pana aici nu a fost tocmai facil,eforturile depuse aflate sub forma de boboci in urma cu un an si jumatate au inflorit destul de grandios o data cu trecerea timpului,in special in ultimele saptamani.

   Aceste creatii reprezinta ecoul inimii,detasarea de lume,satisfactia proprie ca raul aduce uneori profit si de ce nu disparitia mastilor dupa care nu ma mai pot ascunde?

   Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a iubit cel putin o data,in moduri diferite ce-i drept,a avut sentimente contradictorii si a dorit sa-si lase amprenta asupra ceva prin asta.Eu mi-am lasat-o pe foaie,stiloul a inceput sa-si creeze propria cale,trecand lent de la un rand la altul,iar gandurile transpuse s-au multiplicat.De aici a inceput totul...tot ceea ce sper este sa nu existe un final,ca stiloul sa nu imbatraneasca,iar eu sa raman aceeasi fetita puerila ce si-ar da oxigenul in schimbul iubirii eterne,pentru ca stiu ca nu o voi gasi;astfel voi continua sa scriu si poate sa incat cititorii care tind sa se strecoare prin praful vietii.

    As dori sa-i multumesc familiei pentru sprijinul acordat,prietenilor pentru incurajarile calduroase si nu in ultimul rand tuturor profesorilor in special doamnei Aurora Novac si domnisoarei Loredana Buca.


Cociorva Stefania Doriana

vineri, 12 martie 2010

Încă visez



   Inca visez ca te voi mai avea inapoi,ca iti voi simti din nou chipul fin aproape de al meu,ca inima ta va bate puternic alaturi de a mea,ca sarutul tau va fi treptat mai dulce si ca ma vei inabusi cu tandretea ta,ca vei fii iubitor si ca va disparea-ntreaga lume,ca nu va mai conta nimic,doar eu,tu si aerul ce ne ajuta sa respiram si sa fim impreuna,doar noi ,iubitul meudoar noi…te astept aici,dar asteptarea e apasatoare,nu e grea…e foarte grea.Eu sper ca te voi gasi candva langa mine,ca vei reveni si va cadea o ploaie de stele peste noi,ca vom chicoti din nou,ca mangaierile isi vor face loc printre ranile provocate,ca te vei schimba,ca orgoliul va fi nimicit,ca vei fii romantic...

   Esti visul meu fara de care nu pot dormi noaptea,esti totul si totusi nimic...Esti baiatul ce m-a facut sa-l iubesc,dar si sa-l urasc...esti floarea rara care s-a ofilit,esti steaua inexistenta pe cerul fumuriu...Inca visez...dar nici eu nu stiu ce...nu stiu daca te mai vreau inapoi sau te vreau departe...nu stiu daca trebuie sa plec sau sa raman...nu stiu daca sa zambesc sau sa plang...nu stiu daca sa iubesc sau sa urasc...si tind sa cred ca numai tu ma poti ajuta sa dezleg aceste enigme,dar...ai plecat,nu te mai vad!Acum m-am trezit...!

sâmbătă, 27 februarie 2010

Prefata cartii

       Gânduri… gânduri din cele mai adânci unghere ale inimii sunt puse pe hârtie de tânăra făuritoare de cuvinte.    Probabil că-n momente de cumpănă se descarcă scriind.

   Condeiul său creionează aspecte ale vieţii pe care fiecare dintre noi le-a trăit, însă n-am avut talentul sau poate curajul de a le face cunoscute tuturor.

   Panseurile Ştefaniei ne conturează un univers dominat de incertitudini, de melancolie, de tristeţe, doar pe alocuri întrezărindu-se un fir de lumină, de beatitudine. Ea dansează cu aceste sentimente, dar mai presus de toate cunoaşte durerea dragostei şi totuşi mai poate iubi. Adeseori avem impresia că fiinţa ei este subjugata de freamătul gândurilor ce duc la o suferinţă fără hotare care-i fac inima să sângereze.

   Chiar titlul cărţii, Spinii dragostei, ne duce cu gândul la relaţii nefericite care au facut-o să îmbrăţişeze singurătatea, cea mai „frumoasă” filă din viaţa sa.

   Cuvintele sunt dominate de un puternic pesimism. Tot ceea ce sper e ca acest pesimism să nu fie o umbră pentru sufletul Ştefaniei. În viaţa de zi cu zi o văd ca fiind o luptătoare, însă uneori în ochii ei zăresc tristeţe. Vreau să cred că sentimentele transpuse în această carte sunt doar un fir de praf ce se va risipi curând.

   Îi doresc să rămână aceeaşi fată bună, indiferent de ceea ce-i va oferi viitorul…

Aurora Novac

Visul meu de-o noapte...



   Ce chip angelic şi ce trup firav, similare divinitaţii...ştii? îmi doresc cu atâta ardoare să te am aproape, să-ţi simt căldura corpului, să-ţi privesc ochii până la sfârşirea eternului, să-mi cer iertare că te-am iubit poate prea mult şi...să-mi distrug visul, să-l transform într-un coşmar, de altfel probabil cum ar fi trebuie să-l percep de la început, să te consider anost şi să-ţi străpung inima cu cel mai atroce sentiment pentru sine astfel încât să te consideri atât de anodin, să fii demoralizat.
   Visul meu de-o noapte s-a metamorfozat într-o grandioasă aspiraţie. Să nu aştepţi să-ţi caut urmele şi să te îmbrăţişez, pentru că nu o voi face...plec şi las aici toate sentimentele mele de iubire pură pentru tine...deja m-am îndepartat, nu te mai idealizez!

Multumire...




   Ce reverie traiesc alaturi de persoana ce m-a invatat sa iubesc din nou,ce mi-a fost alaturi chiar daca am trecut prin momente grele,chiar daca nu puteam decat sa plang,sa ma inec in lacrimi,chiar daca initial simteam ca nu puteam cunoaste din nou sentimentul de iubire,sentimentul ce te schimba,ce te face sa crezi ca perfectiunea exista si e formata din tine si cel de langa tine,alaturi de tine...iti multumesc ca ai stiut sa-mi apreciezi si defectele,ca ai stiut ca inima mea nu era total distrusa,ca un coltisor din ea era neatins,era pur...ca ai stiut cum sa-mi demonstrezi ca totul se poate uita daca ai vointa si ajutor...te iubesc,pentru ca mi-ai dat putere sa merg mai departe,pentru ca tu ai fost singurul ce mi-a spus in fiecare clipa ca sunt speciala,singurul ce mi-a zis sa nu renunt la o iubire nici dupa ce mi s-au inchis toate portitele...avand incredere ca cineva imi va deschide geamul!Te admir,pentru ca doar tu existi pentru mine,pentru ca inima mea e la tine si ai stiut mereu sa-i porti de grija...te iubesc!

Noi in trecut,doar eu in prezent...



   Oare de ce a trebuit sa pleci si sa ma lasi aici singura,fara tine?Te vei intoarce?...va fi prea tarziu...altcineva a stiut sa ma faca sa zambesc,sa vad lumina unde totul era obscur,sa observ puritatea unui ghiocel cand el era o simpla floare,sa simt parfumul imbatator al irisului cand el imi displacea...e hazardat sa iubesc din nou,sa am incredere in dragoste,afectiune si tandrete dupa tumultul din inima mea...as vrea sa il pot iubi,merita totul..dar nu ma lasi...ca de fiecare data tu esti de vina pentru tot.De ce a trebuit sa fii atat de egocentric?De ce?
   In pofida a tot ce s-a intamplat intre noi,a dezamgirii profunde care mi-ai produs-o eu te iubesc si te voi iubi mereu,desi in viata mea nu vei mai avea loc niciodata!

Inceput...

   Aici puteti afla mai multe despre mine...Veti gasi o parte din creatiile mele,iar pentru detalii despre cum puteti sa-mi cumparati cartea(intitulata "Spinii Dragostei"),lasati un comentariu...
   Sunt convinsa ca 90% dintre voi va veti regasi in cel putin o compunere de-a mea!