De ce nu imi place sa citesc?

   Hmm…o intrebare la care as vrea sa raspund in numele majoritatii tinerilor de varsta mea...De ce?Pentru ca eu ador sa citesc,chiar daca timpul nu imi ofera mereu aceasta oportunitate.In mod special,citesc romane de dragoste.Ma incanta.Imi plac la nebunie.

   Sa trecem la cealalalta extrema,daca putem spune astfel...O intrebare la care exista o multitudine de raspunsuri,lipsite de coerenta(“De ce nu imi place sa citesc?”),cel mai comun fiind:nu imi place...Ce raspuns!Intrebarea era,de fapt,de ce nu iti place tie,ca tanar,sa citesti,iar raspunsul nu ar fi trebuit in niciun caz sa fie acesta.In fine,sunt si persoane care dau raspunsuri cu “mai putina lipsa de coerenta”,care raspund:nu am timp,prefer sa fac altceva in loc sa pierd timpul(sa pierzi timpul?Hmm...si preferi sa vorbesti tot felul de “minunatii” cu cei din gasca sau mai bine,ca baiat,sa mergi sa bei o bere(sau ce zic eu bere?Prea slab!Mai bine ceva tarie!),sa te imbeti pana nu mai stii de tine,sa te lauzi cu noile “achizitii”,iar ca fata sa te gandesti cum il poti seduce pe X?Interesant!Chiar interesant!...lucrurile acestea se pot face insa si separat,iti poti dedica oricum un anumit timp si cititului).

   Eu as zice ca preferi sa iti distrugi viata,si-ntr-un mod atroce chiar.Esti atat de imatur.Da!Da!Tu!Tu,cel care crezi ca stii totul,cel care are impresia ca-i deasupra tuturor si poate avea orice doar din ambitie.Pentru cultura nu ai ambitie.E ceva..cum sa-l numesc eu?Un lucru sordid,pe care nu ai intentia sa-l atingi nici in ruptul capului.Cu certitudine!Esti doar un copil ce continua sa se zbata,sa alerge,sa se ascunda...si o va face pana in clipa in care se va pierde si nu va stii sa se intoarca,va ramane printre firele de praf ale vietii si crede-ma ca sunt atat de...atat de...!Vei vedea singur!Iti urez succes in noua ta “aventura”.Vei regreta,probabil pentru prima data,ca te-ai antrenat in aceasta....

Cine este Dumnezeu?

   Sincer,as putea spune ca aceasta este o intrebare retorica,tinand cont de faptul ca noi,oamenii,stim ca exista cineva care ne coordoneaza miscarile,care ne sustine,care bineinteles ca stie cand trebuie sa isi “faca aparitia” sau nu,dar nu stim cine este cu adevarat,unde se afla,care-i este universul,care-i sunt sentimentele,stim doar ca se numeste Dumnezeu.

   Privind in esenta lucrurilor de astazi,putem observa tumultul acesta continuu,aceasta impasibilitate fata de tot ceea ce se petrece.Peste tot este prezenta invidia,rautatea,majoritatea are impresia ca traieste intr-un puf,pe care eu il consider inexistent,intangibil,chiar sordid.Traim intr-o lume in care s-ar zice ca e totul perfect,ca exista intre noi o multitudine de sentimente nobile si ca aceasta relatie e bazata pe respect.Dar de ce sa ne mintim pe noi insine,de ce sa disimulam totul,de ce sa nu ne sustinem opiniile?Doar pentru a-i multumi pe ceilalti,pentru a fi batjocoriti de ei intr-un mod atroce?...nu!de un infinit de ori nu!Sincer,uneori sunt uimita.Cred ca Dumnezeu sta prea mult in umbra.Adesea parca-L observ,simt cum face ca sacadat lucrurile sa-si reia cursul normal.Insa,alteori,nu se iveste,asa cum am mai zis,sta prea mult in umbra.

   Cine este Dumnezeu,de fapt?Sa fie acel cineva care ne atinge fara a ne da seama,care ne vorbeste fara a-L auzi,care ne ajuta fara a simti ajutorul pe moment,care,desi credem ca nu ne mai este alaturi,ne pune doar la incercare pentru a observa cata incredere avem in EL ?Astea le consider eu variante mai plauzibile.De asemenea,cred ca Dumnezeu este acel cineva care iubeste in pofida a tot,care este intransigent si nu introvertit,care iarta indiferent de greseala,iarta intr-un mod straniu ce-i drept,caci ne pedepseste,insa cu certitudine asa-i corect.In aceste momente doar EL intelege,poate mai tarziu,intr-un alt univers vom intelege si noi,pacatosii.

   Dumnezeu este totul,desi multi nu vor a recunoaste.Sunt convinsa ca in absenta acestuia nu am fi existat,nu am fi plans,nu ne-am fi bucurat,nu am fi urat,nu am fi iubit,nu ne-am fi pus o infinitate de intrebari,printre care si “Cine este Dumnezeu?”,intrebari la care poate nu avem mereu raspuns sau nu cel corect,insa in aceasta lume nonsalanta nu cred ca mai exista ceva corect,pur si simplu eu cred ceva,insa nimeni in acest univers poate nu-mi mai impartaseste raspunsul.Fiecare raspuns este distinct,la fel cum suntem si noi,oamenii.Asa-i?Nu-i niciunul la fel!
   Prin urmare,nu stiu cat de apreciat va fi un raspuns sau altul de catre unul sau altul.Oricum,toti am ajuns sa ne imbatam in bratele fariseismului.

Dor

   Dor…dor de tine,dor de noi!Mai e putin…asa ai zis de cand am plecat si simteam ca afirmatia ta nu e plauzibila,ca ma minti.Da !M-ai mintit!    Altfel cum iti explici ca departarea asta ma durea atat de tare,si sa stii ca mi-a facut rani care mi s-au impregnat adanc in piele,ca timpul asta nu-i deloc scurt cum insinuai?Speram ca-ntr-o zi sa te-ntalnesc din nou,sa-ti vad ochii lucinzi ca de fiecare data cand te priveam...

    Timpul nu era scurt,iubitel...Simteam ca era mai lung,ca treptat prindea aspectul de ceva de care nu te mai puteai agata,in care nu mai credeai.Gata!Il etichetasem...obiectul intangibil,niciodata efemer(Nu mai era ca alte dati cand disparea pe nesimtite,ca atunci cand te sarutam,te mangaiam.Nu!Nu mai era efemer.Dimpotriva!Statea pe loc,parca obiectul acesta ma privea lasciv,incerca sa ma faca sa cred din nou in el!Fir-ar!Reusise sa ma seduca!).De fapt,el chiar era intangibil.Cum pot crede ca-l pot atinge,pe el,acest norisor,acest fir de praf,acest...timp!Dar efemer?Efemer a fost dintotdeauna,ce-i drept...

   Acum cred si-n tine...renunt la ideea de a ma fi mintit vreodata!Stiu din nou ca sunt totul pentru tine si nu ai fi capabil de o asemenea atrocitate...

   Mai e putin,iubitel!Pot spune si eu asta acum si o spun din inima...Am asteptat atat...s-au ivit atatea lacrimi,au disparut.Au fost zambete puerile,altele doar fariseice.Au fost sentimente pure,iar altele...si mai pure.Acestea intr-adevar nu puteau fi metamorfozate...in fine!Au fost atatea care au venit si au plecat sau au ramas.Cert e ca acum nu mai conteaza.Ceea ce e important e ca te voi revedea curand,cu acelasi zambet pe care-l ador,cu privirea-ti tacita care-mi spune ca buzele tale au nevoie de ale mele,cu optimismul si sprijinul tau,cu tot ceea ce ador...

   Te vad.Ma astepti.Ma privesti.Te indrept cu pasi marunti catre mine si-mi spui ca ti-a fost dor de mine...
   Eu...eu nu spun nimic.Ma emotionez.Inchid pleoapele pentru a nu plange.Te-mbratisez.Te sarut...
   Plecam amandoi,impreuna de aceasta data.Ne uitam in spate si uitam perioada in care departarea ne-a fost dusman amandurora.Uitam chiar si afirmatia aceea care acum imi pare stupida:”Mai e putin”...

    Te iubesc!