Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

luni, 14 martie 2011

Portretul unei domnisoare...la fereastra

  Text scris de Ruseti Evolet.
    Ii multumesc mult pentru acest portret.



  Cerul din plina vara se pregatea de furtuna,amenintand cu nori negri,ceea ce arata ca erau multi calatori la acea vreme,oarecum nepotrivita sa calatoresti.Majoritatea erau cu umbrele.Oamenii plecau ,veneau,intr-un flux continuu...fiind si altii care ramaneau acolo.Statia garii anunta plecarea unui tren din gara centrala a orasului provincial,ce pornea spre un oras de la Dunare.Multimea misuna,care se urca,coboara sau pur si simplu era in trecere pe acolo.

  Un chip iesea in evidenta...Chipul acela de domnisoara atragea atentia asupra acelui compartiment al trenului care tocmai plecase ,desi acesta era aglomerat...Se urcase in tren imediat ce-a venit acesta in gara si tot timpul,cu anumite exceptii,nu se dezlipise de langa geamul ,care era bariera intre ea si furtuna de afara.Ploaia parca spala geamul si pacatele lumii...Privea cu luciditate imaginea ploii care,impreuna cu decorul,crea un tablou romantic pictat de Friedrich...Privirea ei se pierdea cu imagini diferite,insa impresiona imaginea muntelui din tren in timp de furtuna,dar nu neaparat.Nu era tulburata.Rareori zambea si de cele mai multe ori era ranita de ceva fara nume.Avea trupul aparent firav,era imbracata in alb si negru...Parul castaniu ii cadea in casade,ochii-i caprui si fata-i inocenta ii confereau o nobilitate aparenta.Zambea rar,insa te inunda cu o fericire venita din suflet.Dar vai,dincolo de acest chip sculptat de Dumnezeu sau de zei erau multe suferinte.Avea puterea inumana a unei forte interioare,nelasand pe nimeni sa se apropie de sufletul ei ,de forul ei interior.Nu se putea banui nimic,sufletul fiindu-i cunoscut doar de anumite persoane...nu multe.Ascundea o lume interioara oarecum infinita...fiindu-i teama,caci atunci cand i-ai fi vazut inocenta voiai sa profiti de ea...insa te izbeai parca de-un zid ridicat sa se apere de anumite persoane,de lumea ce-o inconjura,mai ales de cei cu masca...Credeai ca este fericita...insa cand priveai dincolo de aparente,te opreai si vedeai ca trecutul ii era putin tulburat.//Ai fi putut zice,daca n-o cunosteai,ca viata ii era ca o floare ocrotita,caci parea ca este cea mai fericita fata din lume...dar nu era asa,ascundea un suflet grav ranit...

  Ii suna telefonul,vorbea cu cineva caruia ii spunea iubit si ii marturisea ca-l iubeste enorm...Ramaneai uimit ,vazand intinderea de apa...un infinit dincolo de cuvinte.Soarele oglindit in luciul apei ca imaginea care se potriveste cu lumea ei...ca o imagine a paradisului.Asfintitul o facea se sangereze,acel foc interior intre un trecut nefericit si perspectiva unui viitor luminos,in timp ce traia in prezent un moment si-o senzatie de nedescris...




  Ochii ei spuneau de ce era inchisa in sine in tren si apoi zambea deschis, nimic nu o putea deranja sau,mai mult,nimeni nu putea a-i citi sufletul...

11 comentarii:

  1. Frumoasa poastare !
    Oare sa fie asa cum scrie acolo ? ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place aici la tine ;) Ai votul meu la RoBlogFest. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  3. dap alex d. inchide oki si imagineazati propria povestioare apoi deschidei ......frumoasa povestioara! oare ar putea fi asa cum ti-ai imaginat?,,,,,,

    RăspundețiȘtergere
  4. ce frumos! uite ca ai reusit sa ma faci sa uit si de partida de pariuri live promisa vecinului) foarte emotionant)

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place tare mult acest portret :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Majoritatea oamenilor inceraca sa si apere sufletul ridicand un zid intre ei si restul oamenilor. Am facut o si eu acum multa vreme...dupa ceva vreme mi am dat seama ca nu mai traiam cu adevarat. Nu mai sufeream dar nici nu ma mai bucuram. Eram ca un robot fara sentimente. Am daramat zidul si am incept iar sa sufar si fiufericita. Cu timpul am invata de unde provine suferinta si am reusit sa o inving. Acum totul este numai zambat, un zambet larg, din tot sufletul :)

    RăspundețiȘtergere