Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

vineri, 8 aprilie 2011

Intitulat:fara nume

  Sunt atatea lucruri pe care as vrea sa le spun,insa nu sunt hotarata in totalitate ca merita sa le mentionez.Unele nici nu ar trebui sa mai existe.


  De exemplu,nu ar mai trebui sa ma gandesc la el dupa toate atrocitatile pe care mi le-a spus,de care a dat dovada.Practic,am fost doar o carpa pentru el,o carpa pe care o folosea doar pentru a-si sterge pantofii.Cat de ingenua,cat de puerila am putut fi!Nu puteam sa ma indepartez atunci cand simteam ca durerea ma ardea pe dinauntru?Nu!Trebuia sa ma incapatanez,asa cum o fac de fiecare data,de altfel.




  Nu ar fi trebuit sa ma hazardez intr-o astfel de relatie,intr-una in care doar eu eram dispusa a face compromisuri,in care doar eu iubeam,caci sentimentele lui au fost dintotdeauna fariseice.Cel putin,asa cred acum.Inainte ii dadeam crezare.Ma cuibaream in bratele lui puternice,care doar aparent imi ofereau protectie.Ii priveam clarul ochilor,pentru ca apoi sa-i umezesc buzele arse de o vipera.Sau...doar de una?Nici nu-mi mai pasa.

  Prefer “mai bine”(cum spun adesea multi) —nici in astfel de momente nu pot sa nu critic,sa nu corectez,sa nu tac—sa sufar in obscuritate fara ca tu,el sau altii sa ma vada.Desi iti revelez sentimentele,gandurile mele,nu poti avea niciodata certitudinea ca nu te mint.Poate caracterul meu e atat de diferit fata de cum vreau sa para.Poate sunt mult mai puternica decat las impresia,insa inecata in atat amar vreau si-un gram de miere,pe care nu stiu de unde mi-l pot procura.

   Prefer sa fiu franca,sa spun ceea ce simt,iar cuvintele mele sa patrunda in sufletul multora,insa nu si in cel al persoanelor impasibile.Pe ele le urasc!Asa era si el...un tip impasibil care nu avea decat un singur scop.Demomule,mi-ai rapit inima!Sa stii ca o vreau inapoi,vreau sa iubesc,sa fiu inundata din nou de o multitudine de sentimente nobile;imi doresc ca zambetul meu sa prinda viata si sa zbor spre inaltul cerului ca o pasare ce a fost mereu inchisa intr-o colivie si acum descopera culorile vietii,verosimilului.Nu vreau sa ai ceva de-al meu,caci eu am aruncat tot ce detineam si-ti apartinea.Elibereaza-ma,acum,chiar daca e atat de tarziu!




   Pe de alta parte,nici despre scepticismul meu nu ar trebui sa vorbesc,pentru ca astfel continui sa fiu neincrezatoare,incetez a mai lupta.Ma intreb adesea daca in aceasta lume sordida mai are vreun rost sa lupti.Pentru ce ar trebui s-o fac,cand nimic nu ma motiveaza,cand,dimpotriva totul este impotriva-mi?Am luptat mult timp cu atatea lucruri pentru ca,intr-un final,sa realizez ca totul a fost inutil,ca indiferent cat de puternica si ambitioasa sunt,totul reincepe.E ca o clepsidra care este intoarsa la nesfarsit.Cand nisipul doar ce incepe sa se scurga in cealalalta jumatate,nimeni nu se grabeste,toti sunt pasivi si lasa ca totul sa decurga de la sine pentru ca pe final,cand aproape “vine timpul” sa se lamenteze,sa fie incordati,stresati.

   Iar firele de praf isi reia cursul.De ce este totul atat de monoton?De ce suferinta nu poate sa devina macar acum,daca nu a fost de la bun inceput,evanescenta ?Si iar aduc vorba de el.Nu ?La ce alt tip de suferinta m-as putea referi ?Doar aceasta nu am putut-o percepe vreodata drept una efemera.Ah !Cat de dificil este !Cat de sordid iti e acum clarul ochilor !Cat de amare iti sunt buzele !Nu mai sunt motivata sa ti le sarut.Nu te mai…iubesc,ador,doresc,simt,privesc,vad.Nu te mai vreau langa mine.Dispari !Vreau sa nu mai existi,demonule !

   Cel mai potrivit ar fi sa ma opresc aici.Poate voi mai continua candva.Oricum,toate lucrurile ar trebui sa le pastrez pentru mine.Nu exista niciunul care ar trebui divulgat…sau poate da…mi-e dor !Mi-e atat de dor!Nu voi spune,insa,de ce,de cine...


P.S. Interviu cu mine: http://gorjexclusiv.ro/social/scriitoare-la-17-ani.html

10 comentarii:

  1. Ti-e dor de TINE cea fericita ..candva ..ti-e dor de lumea ta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce as putea adauga eu aici ar fi de prisos, cred ca cel mai indicat cuvant pentru post-ul acesta este "sincer" ! ..si daca tot am ajuns aici, pe minunatul tau blog, as mai putea spune, ca esti o fata speciala :) , o fata care apreciaza ALTCEVA . Sincer , imi pare rau ca nu facem parte amandoi din acelasi spatiu, poate ca doi oameni care apreciaza aceleasi lucruri s-ar intelege bine spre foarte bine . Daca nu am dreptate, corecteaza-ma, doar stii ca accept orice.


    Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place nu-mi gasesc motivatia...doar senzatia de "as vrea mai mult" cand te citesc... sunt una dintre cele 46 de persoane interesate ;x tare:x

    RăspundețiȘtergere
  4. în scrierile tale nu-s daor nelinişti adolescentine... se simte dorinţa de a te desprinde de... pământ, de a zbura ... felicitari pentru debut!

    p.s. link-ul spre interviu nu este activ, lipsesc doua puncte dupa http

    RăspundețiȘtergere
  5. Atunci cand rostesti cu voce tare ceea ce te deranjeaza, te eliberezi de stres ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. daca a fost prima ta dragoste mereu ai sa ti la el,mereu ai sa-i simti dorul si mereu ai sa-l iubesc si sincer iti zic pentru ca in aceasi situatie snt si eu:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Suferinta are un rol bine stabilit in vietile noastre: ne atentioneaza cand ne "ratacim". Regretele, insa, nu si au rostul! Asculta ti sufletul, el nu te insala niciodata!

    RăspundețiȘtergere