Beatitudine

   Din nou acea stare de feerie constanta,din nou aceleasi alinturi dulci,aceleasi saruturi pline de pasiune…de fapt nu sunt aceleasi,pentru ca acelea erau amare in esenta,acele sentimente erau doar aparent tandre,acestea sunt verosimile,palpabile si atat de magnifice…Isi face aparitia edenul si te invita in launtricul sau,iti ofera acea fascinatie,acel ceva de care aveai nevoie de mult timp,fara de care nu ai mai fi putut trai prea mult ,de care iti era dor.Debilitatea pe care o posedai ,nu cu mult timp in urma,a disparut fara a lasa urme,fara a te marca,fara a-si lasa amprenta asupra unei parti din trupul tau…si te bucuri!

   Acum,chiar si lucrurile insignifiante par a-ti aduce stropii,ce vor forma un univers,dintr-o incomparabila euforie.Lacrimi,regrete sau nopti pline de insomnii,toate au disparut acum.Vezi si tu cate trebuie sa induri pentru a primi ceea ce iti doresti,cata speranta trebuie sa detii in suflet doar pentru cateva clipe de euforie,care speri sa tina la infinit sau ca timpul sa se opreasca in loc pentru tine,pentru a le simti esenta,pentru a te bucura pe deplin de ele,pentru a nu le pierde din nou.Esti atat de fericita acum,cand tot raul pare sa fi cazut in neant pentru totdeauna…si continui sa speri,intotdeuna trebuie sa stii sa speri chiar daca viata nu iti este in orice clipa un bun amic si se transforma intr-un dusman aprig,chiar daca totul pare sa fie impotriva-ti si se indeparteaza orice persoana draga si dispare beatitudinea,pentru ca astfel vei fii mereu cu un pas inainte si,mai devreme sau mai tarziu,totul se va rezolva in favoarea-ti.

   Poate aveai nevoie de acea suferinta,chiar daca a fost exorbitanta si parca te ucidea,pentru a zbura spre lumea maturitatii,unde inveti cum sa faci fata piedicilor si te poti simti,ori de cate ori doresti,copil,acea fetita ce nu avea griji si iubea fara masura,care poate radea si plangea simultan.Trandafirii vietii tale au scapat,in cele din urma,de acei spini durerosi ce-ti produceau rani adanci.Chiar si esarfa in care esti infasurata intreaga viata,pe care fiecare o poseda,s-a colorat intens in culori vii,scapand de acel gri sordid.De dupa norii fumurii a iesit acel soare ecalatant,care te imbratiseaza atat de puternic,s-a nascut din nou numai pentru a te face pe tine sa surazi usor,treptat mai des.Strangi la piept din nou atat de tandru iubirea,o simti atat de dulce,parca-i vie…prea usor scapa uneori printre degete si prea greu o poti castiga,in pofida eforturilor nemasurabile depuse.

Pentru tine

      In momentele in care ai nevoie de o inima care sa ti-o incalzeasca pe a ta,iti dai seama ca esti solitar,ca inclusiv cele mai importante persoane s-au indepartat,ca au fost fariseice.Cel ce iti e intr-adevar aproape e prea departe acolo sus,in acea lume edenica,printre chipurile angelice...a plecat prea devreme,nu te-a putut invata sa fii cat mai puternic si sa arati ca nu-ti pasa,chiar daca ranile-ti sangereaza.Ai tendinta de a cere ajutor inainte de a te prabusi,dar esti prea orgolios...tot el te-a invatat asta!

   Engimele adevarurilor ce se ascund dincolo de zidul ce te desparte de ea,cea care ti-a dat viata,nu se vor dezlega niciodata.E prea rece pentru a accepta ca,din iubire sau nu,te-ai nascut tu,o persoana nevinovata,ce si-ar fi dorit sa zboare candva,insa ea nici macar nu ti-a dat aripi.Care chiar nu are sentimente?E atat de greu...inacceptabil!Aceasta obscuritate ce te-nconjoara nu-ti da pace,nu-ti ofera oportunitatea de a visa,de a atinge intangibilul macar o data,ci doar de a te inchide in tine,de a-ti dori sa te stingi pentru totdeauna.Poate e exact ceea ce-si doreste...nu-i face jocul!Arata-i ca nu-i semeni ei,ci celui care ti se arata mereu cand ti-e greu,celui ce e mereu langa tine si te vegheaza,ingerul tau dulce!Cat de facila ar fi fost existenta ta alaturi de el,cat ar fi durat copilaria ta,cate zambete ai fi aratat,cate lacrimi ai fi evitat sa se iveasca,cata iubire ai fi posedat...

   Lasa-ti acum amprenta undeva,el va fi atat de mandru!Nu fi egocentric la fel ca ea,asta nu ti-ar aduce decat neliniste si dispret in sufletul tau nobil.Asa cum ti-am mai spus...” Sa stii ca,orice s-ar intampla,voi fi mereu langa tine!”Ai grija de tine,piticule...

Ezitare

   Sunt convinsă că fiecare a ezitat la un moment dat să facă,să spună,să simtă ceva,fie că era vorba de o iertare,de un regret,de un "te iubesc" sau de un "te urăsc".Însă şi acele ezitări sunt benevole...într-adevăr,uneori o facem cu un motiv întemeiat,dar alteori?De ce e atât de greu să-ţi exprimi sentimentele,să-ţi arăţi lăuntricul şi să spui ceea ce gândeşti?De ce ne ascundem şi ne este teamă?Oricum totul este iminent...ne agăţăm doar de lucrurile insignifiante şi pe cele care au o adevărată valoare le aruncăm la gunoi.

   Recunosc,poate am avut prea multe ezitări...poate dacă nu le-aş fi posedat,ar fi fost mai facil prezentul meu,aş fi zâmbit mai des şi le-aş fi demonstrat tuturor că în orice clipă cât de grea voi putea să am orice-mi doresc,dar nu...mă mint inutil!Nici eu nu-mi dau seama de ce divulg atâtea secrete,de ce sunt atât de transparentă uneori şi de ce nu-mi accept eşecurile...Nu mai trăiesc în acel paradis eclatant,pentru că,inconştient,m-am maturizat mult prea devreme.Aş fi preferat să mai dureze acele clipe în care eram necoaptă,în care luam suferinţa drept fericire şi aveam mereu ochii închişi trăind într-o constantă beatitudine.

   Chiar şi acum,ezit să cred că nu mă pot întoarce în trecut,că nu mai pot retrăi anumite momente şi că trebuie să mă confrunt cu această realitate crudă,o realitate pe care nu o pot accepta din pricina superficialităţii de care dă dovadă întreaga comunitate.Simt cum mă sufoc treptat,cum pulsul-mi slăbeşte,cum ochii-mi înlăcrimaţi se închid uşor...sper că este din pricina oboselii şi mă voi trezi dimineaţă.

Viata...

   Eu:De ce toata fericirea se rezuma la bani?

Viata:Pentru ca banii pot exista fara fericire,insa fericirea fara bani nu.

   Eu:De ce nu primeste fiecare persoana ceea ce i se cuvine?

Viata:Pentru ca sunt nedreapta si fac diferente intre persoane?

   Eu:De ce ne ajuti atunci cand nu avem nevoie si ne lasi singuri cand iti simtim lipsa?

Viata:Sa puteti invata din greseli,sa apreciati ceea ce aveti si sa puneti pe ultimul loc ceea ce nu aveti!

   Eu:Noi oamenii vedem in primul rand partea goala a paharului si prea tarziu cea plina,pentru ca nimeni nu risca sa ne ridice.

Viata:Poate ca nu cereti ajutor....sau poate ca nu va ajuta nimeni,caci nici voi nu le-ati oferit umarul pentru a se sprijini.

   Eu:Dar de ce oamenii se gandesc mereu la ceea ce ar dori sa primeasca si abia apoi sau niciodata la ceea ce ar trebui sa ofere?

Viata:Asa e omul!Tu ai putea ajuta pe cineva care ti-a intors spatele cand aveai mai mare nevoie?

   Eu:Poate ca da...Poate ca atunci ar realiza ce inseamna dragostea...cum e cand oferi ajutor fara sa ceri nimic in schimb...si poate va deschide ochii si totul se va lumina.

Viata:De ce incerci sa disimulezi?De ce vrei sa vezi doar aparenta?Oare de teama a ceea ce ai putea vedea in esenta?

   Eu:Nu stiu...dar nu-mi place sa fiu dezamagita.

Viata:Incearca sa te obisnuiesti cu aceste lucruri,pentru ca esti abia la varsta adolescentei si mai tarziu vei fi dezamagita,daca nu vrei sa deschizi ochii si sa fii puternica.

   Eu:Voi incerca...dar si de aceasta data am nevoie de cineva care sa fie acolo unde trebuie.

Viata:Acum doar ceri,dar indatoririle tale unde sunt?

   Eu:Cand cineva imi va cere ajutorul il voi oferi.

Viata:Ai grija,pentru ca vei avea multe surprize...!

   Eu:La ce te referi?

... ... ...

   Si inca o intrebare fara raspuns...sunt atatea lucruri pe care am vrea sa le stim,dar nu le vom afla niciodata,pentru ca ne cufundam in aparenta,de teama esentialului!

Lansare de carte-discurs2

    Marele nostru poet,Tudor Arghezi,referindu-se la talentul uman innascut,spunea:"Atunci cand scrii,deschide miezul si scoate din calimara,Universul".Si mai spunea ca "un fruct poarta in sine si varfuri ,dar si radacini"...

    Asadar,este imbucurator faptul ca Tudor Arghezi nu dauneaza grav sanatatii ci,din contra la umbra lui ocrotitoare se nasc si infloresc precum florile de primavara,multi tineri al caror har scriitoricesc uimeste...

   Scrierile acestor tineri reprezinta acea gura de aer curat intr-un secol al vitezei,al telefoniei mobile,al clonarii si al disputelor de orice fel.Este greu sa ne exprimam gandurile sincere si calde in public...uneori ne este chiar imposibil...Oare de ce,pana si mamei care ne-a dat viata si ne-a crescut,ne vine atat de dificil sa-i spunem:mama,tin la tine,mama,te iubesc?Si mai trist este insa faptul ca ne este mai usor sa rostim celor din jur:te urasc!...sau...nu meriti!sau...nu esti bun de nimic!decat...INTOARCE-TE,IUBITULE,TE VOI ASTEPTA LA NESFARSIT...TE IUBESC!cum zice autoarea...

   Scriitorul Gabriel Garcia Marquez spunea in Scrisoarea de adio:"Omule ,spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti...pentru ca nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete".

   Stefania a reusit sa faca acest lucru:prin cartea sa,ea ne incredinteaza simtamintele sale:a iubit,iubeste si...va iubi mereu.Unii oameni condamna sinceritatea,altii o lauda.Eu ii apreciez sinceritatea si,la randul meu,o laud si o felicit.Cartea ei,mai intai de toate,este un act de curaj.Rasfoind-o de curand,i-am spus:"Draga mea,omul caruia i te adresezi,trebuie sa fie un om fericit".A zambit complice...

   Citindu-i mai atent cugetarile,mi-am retrait si eu copilaria si primii ani ai adolescentei petrecuti tot in acest oras,Tg.Carbunesti.Mi-au revenit in minte anii de scoala,am resimtit primele bubuituri in cosul pieptului si parca l-am revazut pe colegul meu de banca,mereu ciufulit si fara dintii din fata pentru care insa,cu trecerea anilor,am ramas doar o vafa imagine.M-am gandit ca,in acea vreme,ar fi trebuie sa simt mai mult,sa traiesc mai intens si sa indraznesc mai mult.

     Si iara astfel,cuvintele se joaca printre amintirile noastre,dar nu mai pot intoarce timpul inapoi,iar dupa lecturarea cugetarilor Stefaniei am avut nostalgii,am revenit in prezent si am frematat la gandul ca...totusi..."DOARE ATAT DE MULT SAGEATA CU VENIN INFIPTA IN INIMA DE LA CINEVA DRAG"...

Prof. Daniela Babu

Lansare de carte-discurs1

   

     Stimati invitati,

   Va multumesc pentru prezenta dumneavoastra si sper sa nu regretati ca ati acordat putin din timpul dumneavoastra acestei lansari.

   Drumul pana aici nu a fost tocmai facil,eforturile depuse aflate sub forma de boboci in urma cu un an si jumatate au inflorit destul de grandios o data cu trecerea timpului,in special in ultimele saptamani.

   Aceste creatii reprezinta ecoul inimii,detasarea de lume,satisfactia proprie ca raul aduce uneori profit si de ce nu disparitia mastilor dupa care nu ma mai pot ascunde?

   Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a iubit cel putin o data,in moduri diferite ce-i drept,a avut sentimente contradictorii si a dorit sa-si lase amprenta asupra ceva prin asta.Eu mi-am lasat-o pe foaie,stiloul a inceput sa-si creeze propria cale,trecand lent de la un rand la altul,iar gandurile transpuse s-au multiplicat.De aici a inceput totul...tot ceea ce sper este sa nu existe un final,ca stiloul sa nu imbatraneasca,iar eu sa raman aceeasi fetita puerila ce si-ar da oxigenul in schimbul iubirii eterne,pentru ca stiu ca nu o voi gasi;astfel voi continua sa scriu si poate sa incat cititorii care tind sa se strecoare prin praful vietii.

    As dori sa-i multumesc familiei pentru sprijinul acordat,prietenilor pentru incurajarile calduroase si nu in ultimul rand tuturor profesorilor in special doamnei Aurora Novac si domnisoarei Loredana Buca.

Cociorva Stefania Doriana

Încă visez

   Inca visez ca te voi mai avea inapoi,ca iti voi simti din nou chipul fin aproape de al meu,ca inima ta va bate puternic alaturi de a mea,ca sarutul tau va fi treptat mai dulce si ca ma vei inabusi cu tandretea ta,ca vei fii iubitor si ca va disparea-ntreaga lume,ca nu va mai conta nimic,doar eu,tu si aerul ce ne ajuta sa respiram si sa fim impreuna,doar noi ,iubitul meu…doar noi…te astept aici,dar asteptarea e apasatoare,nu e grea…e foarte grea.Eu sper ca te voi gasi candva langa mine,ca vei reveni si va cadea o ploaie de stele peste noi,ca vom chicoti din nou,ca mangaierile isi vor face loc printre ranile provocate,ca te vei schimba,ca orgoliul va fi nimicit,ca vei fii romantic...

   Esti visul meu fara de care nu pot dormi noaptea,esti totul si totusi nimic...Esti baiatul ce m-a facut sa-l iubesc,dar si sa-l urasc...esti floarea rara care s-a ofilit,esti steaua inexistenta pe cerul fumuriu...Inca visez...dar nici eu nu stiu ce...nu stiu daca te mai vreau inapoi sau te vreau departe...nu stiu daca trebuie sa plec sau sa raman...nu stiu daca sa zambesc sau sa plang...nu stiu daca sa iubesc sau sa urasc...si tind sa cred ca numai tu ma poti ajuta sa dezleg aceste enigme,dar...ai plecat,nu te mai vad!Acum m-am trezit...!

Prefata cartii

       Gânduri… gânduri din cele mai adânci unghere ale inimii sunt puse pe hârtie de tânăra făuritoare de cuvinte.    Probabil că-n momente de cumpănă se descarcă scriind.

   Condeiul său creionează aspecte ale vieţii pe care fiecare dintre noi le-a trăit, însă n-am avut talentul sau poate curajul de a le face cunoscute tuturor.

   Panseurile Ştefaniei ne conturează un univers dominat de incertitudini, de melancolie, de tristeţe, doar pe alocuri întrezărindu-se un fir de lumină, de beatitudine. Ea dansează cu aceste sentimente, dar mai presus de toate cunoaşte durerea dragostei şi totuşi mai poate iubi. Adeseori avem impresia că fiinţa ei este subjugata de freamătul gândurilor ce duc la o suferinţă fără hotare care-i fac inima să sângereze.

   Chiar titlul cărţii, Spinii dragostei, ne duce cu gândul la relaţii nefericite care au facut-o să îmbrăţişeze singurătatea, cea mai „frumoasă” filă din viaţa sa.

   Cuvintele sunt dominate de un puternic pesimism. Tot ceea ce sper e ca acest pesimism să nu fie o umbră pentru sufletul Ştefaniei. În viaţa de zi cu zi o văd ca fiind o luptătoare, însă uneori în ochii ei zăresc tristeţe. Vreau să cred că sentimentele transpuse în această carte sunt doar un fir de praf ce se va risipi curând.

   Îi doresc să rămână aceeaşi fată bună, indiferent de ceea ce-i va oferi viitorul…

Aurora Novac

Visul meu de-o noapte...

   Ce chip angelic şi ce trup firav, similare divinitaţii...ştii? îmi doresc cu atâta ardoare să te am aproape, să-ţi simt căldura corpului, să-ţi privesc ochii până la sfârşirea eternului, să-mi cer iertare că te-am iubit poate prea mult şi...să-mi distrug visul, să-l transform într-un coşmar, de altfel probabil cum ar fi trebuie să-l percep de la început, să te consider anost şi să-ţi străpung inima cu cel mai atroce sentiment pentru sine astfel încât să te consideri atât de anodin, să fii demoralizat.
   Visul meu de-o noapte s-a metamorfozat într-o grandioasă aspiraţie. Să nu aştepţi să-ţi caut urmele şi să te îmbrăţişez, pentru că nu o voi face...plec şi las aici toate sentimentele mele de iubire pură pentru tine...deja m-am îndepartat, nu te mai idealizez!

Multumire...

   Ce reverie traiesc alaturi de persoana ce m-a invatat sa iubesc din nou,ce mi-a fost alaturi chiar daca am trecut prin momente grele,chiar daca nu puteam decat sa plang,sa ma inec in lacrimi,chiar daca initial simteam ca nu puteam cunoaste din nou sentimentul de iubire,sentimentul ce te schimba,ce te face sa crezi ca perfectiunea exista si e formata din tine si cel de langa tine,alaturi de tine...iti multumesc ca ai stiut sa-mi apreciezi si defectele,ca ai stiut ca inima mea nu era total distrusa,ca un coltisor din ea era neatins,era pur...ca ai stiut cum sa-mi demonstrezi ca totul se poate uita daca ai vointa si ajutor...te iubesc,pentru ca mi-ai dat putere sa merg mai departe,pentru ca tu ai fost singurul ce mi-a spus in fiecare clipa ca sunt speciala,singurul ce mi-a zis sa nu renunt la o iubire nici dupa ce mi s-au inchis toate portitele...avand incredere ca cineva imi va deschide geamul!Te admir,pentru ca doar tu existi pentru mine,pentru ca inima mea e la tine si ai stiut mereu sa-i porti de grija...te iubesc!

Noi in trecut,doar eu in prezent...

   Oare de ce a trebuit sa pleci si sa ma lasi aici singura,fara tine?Te vei intoarce?...va fi prea tarziu...altcineva a stiut sa ma faca sa zambesc,sa vad lumina unde totul era obscur,sa observ puritatea unui ghiocel cand el era o simpla floare,sa simt parfumul imbatator al irisului cand el imi displacea...e hazardat sa iubesc din nou,sa am incredere in dragoste,afectiune si tandrete dupa tumultul din inima mea...as vrea sa il pot iubi,merita totul..dar nu ma lasi...ca de fiecare data tu esti de vina pentru tot.De ce a trebuit sa fii atat de egocentric?De ce?
   In pofida a tot ce s-a intamplat intre noi,a dezamgirii profunde care mi-ai produs-o eu te iubesc si te voi iubi mereu,desi in viata mea nu vei mai avea loc niciodata!

Inceput...

   Aici puteti afla mai multe despre mine...Veti gasi o parte din creatiile mele,iar pentru detalii despre cum puteti sa-mi cumparati cartea(intitulata "Spinii Dragostei"),lasati un comentariu...
   Sunt convinsa ca 90% dintre voi va veti regasi in cel putin o compunere de-a mea!